Zara si Mango se alatura listei de chiriasi din Cotroceni Park

Autor: Cristi Moga 03.02.2009

Dezvoltatorul mallului Cotroceni Park din Bucuresti, compania israeliana Africa-Israel, a anuntat semnarea contractelor de inchiriere cu retailerii Inditex si Mango, care vor deschide magazine in centrul comercial a carui deschidere este programata pentru sfarsitul acestui an.

Inditex a inchiriat un spatiu de 4.100 de metri patrati, unde vor fi deschise magazine sub brandurile Zara, Zara Man, Zara Home, Pull and Bear, Stradivarius, Bershka, Oysho si Massimo Dutti, in timp ce Mango va deschide un magazin cu o suprafata de 310 metri patrati.
Primele branduri ale Inditex lansate in Romania au fost Zara si Pull and Bear, primele magazine fiind deschise printr-un acord de franciza cu compania Azadea Group. Odata cu accelerarea expansiunii pe piata romaneasca, retailerul spaniol a schimbat strategia, aducand investitii directe.
Printre chiriasii mallului cu o suprafata inchiriabila de 76.000 de metri patrati se mai gasesc si reteaua germana de hipermarketuri Real, operatorul de cinematografe IMAX, cefenelele Starbucks, retailerul de cosmetice Sephora sau reteaua de fast-food Nordsee. Cotroceni Park va fi la momentul inaugurarii cel mai mare centru comercial din Bucuresti.