IMM semneaza primele contracte de 4 mil. de euro pentru bani de la UE

Autor: Adriana Rosoga 05.02.2009
Ministerul pentru IMM, Comert si Mediul de Afaceri urmeaza sa semneze astazi primele 20 de contracte de finantare din fondurile structurale pentru investitii mici de pana la 250.000 de euro, valoarea acestora ridicandu-se la circa patru mil. euro, potrivit unor surse din minister. Fondurile sunt puse la dispozitia IMM prin Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice", axa 1 - "Un sistem inovativ si ecoeficient de productie", iar bugetul destinat acestei operatiuni pentru perioada 2007-2013 este de 30 mil. euro. IMM au depus inca din mai anul trecut proiecte, in principal pentru achizitionarea de echipamente pentru productie, iar banii ii vor obtine pe masura ce vor realiza investitiile, prin decontare. La sfarsitul saptamanii trecute, Maria Parcalabescu, secretar de stat in Ministerul pentru IMM, declara ca au fost aprobate primele 178 de dosare, din 1.700 depuse, care vor intra in faza de contractare, mentionand ca ministerul intentioneaza ca pana la sfarsitul lunii februarie sa cheltuiasca toti banii destinati acestei operatiuni.