Franta, condamnata de CEJ in legatura cu libera circulatie a romanilor

Autor: Mediafax 10.02.2009
Curtea Europeana de Justitie (CEJ) a condamnat ieri Franta pentru ca nu a transpus la timp toate dispozitiile referitoare la libera circulatie a cetatenilor romani si bulgari, ale caror tari au aderat la UE la 1 ianuarie 2007, relateaza AFP. Franta nu a transpus in legislatia sa dispozitiile necesare pentru a le permite romanilor si bulgarilor sa exercite unele profesii liberale - medici, dentisti, avocati -, sa se stabileasca si sa isi ofere serviciile in Franta, a explicat Curtea Europeana de Justitie in hotararea sa. Constatand lacune in transpunerea legislatiei, judecatorii europeni au apreciat ca "republica franceza nu si-a indeplinit obligatiile care ii reveneau" si a decis "sa o condamne la cheltuieli de judecata". Daca Franta nu se supune acestei hotarari si nu transpune rapid dispozitiile respective, ea risca amenzi din partea executivului european.