APAPR: Garantarea unui randament al pensiilor private este imposibila

Ziarul Financiar 12.02.2009

Garantarea unui randament al pensiilor private egal cu inflatia este imposibila, pe piata locala neexistand instrumente financiare care sa asigure depasirea acestui indicator, si nici statul nu ofera o astfel de garantie, prin titlurile emise, se arata intr-un comunicat al Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania

"Nicaieri in lume nu exista un sistem de pensii private asemanator celui romanesc care sa oblige prin lege la garantarea de randamente peste inflatie", se arata in comunicatul APAPR.

Grupul de Economie Aplicata (GEA), Confederatia Nationala Cartel Alfa si Blocul National Sindical (BNS) intentioneaza sa inceapa in martie o campanie de strangere a 100.000 de semnaturi pentru modificarea legislatiei pensiilor private, astfel incat fondurile sa garanteze un randament minim anual egal cu rata inflatiei.