Google continua sa atace suprematia Apple pe piata smartphone-urilor cu noi aplicatii pentru Android

Autor: Andrei Constantinescu 15.02.2009

Google, operatorul celui mai popular motor de cautare pe internet, va permite dezvoltatorilor sa vanda incepand cu saptamana viitoare, in Statele Unite, aplicatii pentru sistemul de operare pentru telefoane mobile Android.

Gigantul incearca, astfel, sa se extinda pe piata smartphone-urilor, dominata de Apple, scrie presa internationala.

Anuntul facut de oficialii Google a marcat un pas important in incercarile companiei de a “prinde din urma” Apple, si reprezinta angajamentul firmei de a se extinde pe piata smartphone-urilor, in pofida faptului ca retrage anumite initiative precum difuzarea radio.

Google a afisat pe blogul companiei detalii prin care anunta ca magazinul de aplicatii pentru Android va sustine, initial, aplicatii platite care provin de la dezvoltatorii din Statele Unite si Marea Britanie. Compania planuieste sa permita participarea altor dezvoltatori din Germania, Austria, Olanda, Franta si Spania, mai tarziu in acest trimestru.

Acest fapt ar putea reprezenta o piata profitabila pentru dezvoltatori precum Electronic Arts, care doresc sa-si extinda vanzarile jocurilor destinate telefoanelor mobile, pe magazinul dedicat aplicatiilor Android, care se limita pana acum la gazduirea aplicatiilor gratuite.

Smartphone-urile, care le permit utilizatorilor sa navigheze pe Web, sa trimita e-mail-uri, sa ruleze jocuri si sa asculte muzica, pe langa functia obisnuita de telefon, reprezinta unul dintre putinele aspecte pozitive ale pietei electronicelor de consum si a tehnologiei.

Livrarile smartphone-urilor au crescut cu 22,5%, in pofida faptului ca vanzarile globale ale telefoanelor mobile au scazut cu 12,6%, de la an la an, in al patrulea trimestru, conform firmei de cercetare Gartner.