Brokerii nu exclud ca Bursa sa mai faca un salt de 30% in jos

Autor: Vlad Anastasiu 16.02.2009

SIF-urile au pierdut ieri 6,1%, dupa ce pe parcursul zilei a trecut de inca un prag psihologic, cel de 9.000 de puncte. Brokerii nu exclud o scadere sub acest prag, o rezistenta fiind vazuta de acestia intre 6.000 si 7.000 de puncte pe indicele BET-FI, ceea ce ar reprezenta o scadere de pana la 30% pe societatile financiare.

"Indicii locali testeaza noi minime, BET-FI-ul coborand chiar sub pragul suport de 9.000 in cursul sedintei de azi (ieri - n.a.). Nu este exclus ca societatile financiare sa scada undeva intre 6.000 si 7.000 de puncte, ceea ce ar reprezenta o corectie de 30%. In ciuda tendintei de stabilizare si consolidare de la inceputul lunii, BVB a revenit pe scadere, pe fondul evolutiilor externe, piete care de asemenea testeaza noi minime. Daca pietele externe confirma noul trend descendent, mi-e teama ca impactul pentru BVB va fi naucitor", a declarat Adrian Lupsan, directorul adjunct al societatii de brokeraj Intercapital.
La categoria SIF-uri corectiile au variat intre 2,6% la nivelul titlurilor SIF Muntenia (SIF4) si 9%, cea mai mare scadere consemnata de actiunile SIF Oltenia (SIF5). "Ma astept ca acesta sa fie ultimul val de scadere pe piata locala. Cred ca la nivelul BET-FI trebuie avut in vedere un nou prag suport, in jurul valorii de 7.500 - 8.000 de puncte. Preturile deja nu mai sunt relevante pentru companiile romanesti, chiar si in conditile unei recesiuni in Romania", a apreciat si Rares Nilas, directorul BT Securities.
Scaderea la nivelul indicelui BET a fost de 4,5%, cea mai mare corectie dintre companiile incluse fiind cea a dezvoltatorului imobiliar Impact (IMP). Titlurile Impact au pierdut 14,6%, coborand la pretul de 0,146 lei/actiune.
Companiile energetice au pierdut intre 2% la nivelul titlurilor Rompetrol Rafinare (RRC) si 3,7% in cazul actiunilor Transgaz (TGN). Corectiile companiilor de profil au redus cotatia indicelui energetic, BET-NG, cu 3,1%, pana la nivelul de 311 puncte.
"In continuare ma astep ca situatia in februarie sa ajunga extrem de dificila, statistic vorbind, in perioadele de criza indelungata, lunile octombrie si februarie sunt cele mai volatile, si deci cele mai sensibile perioade pentru Bursa. Din aceasta cauza volatilitatea pietei ramane accentuata si lichiditatea pietei extrem de scazuta", a incheiat Lupsan.
Pe pietele extrene, corectiile principalelor piete europene au variat intre 0,7% la nivelul indicelui britanic FTSE 100 si 0,4% pe indicatorul german DAX.