Jidvei estimeaza afaceri de 120 mil. lei, in crestere cu 10%

Autor: Mediafax 18.02.2009
Jidvei estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 120 milioane de lei, in crestere cu 10%, avansul fiind inferior celui consemnat anul trecut, de 45%, in conditiile crizei economice, a declarat Ioana Anghel, directorul de PR al producatorului de vin. In 2008, compania a avut afaceri de 110 milioane lei, cu 45% mai mari decat in anul precedent. "Avand in vedere contextul economic actual, in acest an ne asteptam la un avans al afacerilor de 10%, la 120 de milioane de lei, ca urmare a cresterii productiei de vin. In acest an, au intrat pe rod noi suprafete de vie plantate in anii anteriori, ceea ce a dus la dublarea terenului total exploatat de noi, la 2.000 de hectare de vita-de-vie, deci implicit va rezulta o productie mai mare de vin", a spus Anghel. Anul trecut, Jidvei a investit 14,5 mil. euro in finalizarea reabilitarii a 880 de hectare de vita-de-vie (peste 11,4 milioane euro), in masini agricole si tehnologii viticole (peste un milion de euro) si in reconversia a 100 de hectare de vie prin schimbarea structurii de soiuri (doua milioane de euro).