AMINTIRI DIN PARADIS / Personajul Popescu – clona poetului Cristi

Autor: Lucian Vasilescu 19.02.2009

Sunt 14 ani de cand Cristian Popescu odihneste in Cimitirul Ghencea Militar. Cred despre Cristi ca a fost ultimul poet 100% poet. Mai cred si ca n-ar fi putut supravietui acestor "timpuri noi".



 
 
S-a stins atunci cand s-a stins si speranta utopica in asa-zisele "vremuri mai bune". Pentru societatea romaneasca, in general, si pentru poezie, in particular. S-a stins, spuneam, la 36 de ani, inainte sa cunoasca mizeria si mizeriile. Popescu a fost, este si va ramane un poet reprezentativ pentru vremea pe care a locuit-o. Din pacate, cele doua carti (Cuvant inainte, Cartea Romaneasca - 1988 si Arta Popescu - Adevarul, 1994) si o carticica (Familia Popescu, in colectia Cartea cea mai Mica a revistei Convingeri comuniste) nu au fost reeditate niciodata. De asemenea, manuscrisele (caietele) lui Cristi sunt risipite si/sau dosite. Editorii fie nu au acces la ele, fie nu li se ingaduie accesul. Astfel, Popescu devine, pe zi ce trece, o poveste despre Popescu, pe care o spun pe la sindrofii literare sau prin carciumi de cartier cei care l-au cunoscut. Popescu devine ceea ce i-a placut cel mai mult sa fie: un personaj. Din fericire, personajul Popescu este viu si prezent oriunde si ori de cate ori vine vorba despre literatura romana contemporana. Sau despre poezie. De 14 ani, personajul Popescu il poarta de mana pe poetul Cristian Popescu si-l arata la lume. De tot atata vreme, Cristi odihneste la Ghencea Militar. Iar asta se cheama posteritate.