Economistii spun la unison ca recesiunea din SUA este cea mai grava din ultimii 30 de ani

Autor: Daria Macovei 23.02.2009
Recesiunea cu care se confrunta in prezent Statele Unite ar putea fi cea mai grava din ultimele trei decenii, intr-o perioada in care somajul se afla in continua crestere, iar consumatorii si companiile isi reduc tot mai mult cheltuielile, potrivit unui sondaj efectuat in randul economistilor americani, scrie Bloomberg. Cea mai importanta economie a lumii s-ar putea contracta cu 1,9% in 2009 si cu 2,8% pe intreaga perioada de declin economic, ceea ce reprezinta cele mai mici cifre inregistrate de la recesiunea din '73-'75, potrivit rezultatelor unui sondaj de opinie realizat de National Association for Business Economics (NABE), o asociatie americana specializata in economie. Aproximativ 3,2 milioane de americani ar putea fi concediati in 2009, fapt care ar ridica rata somajului la 9% pana la sfarsitul anului, a anuntat NABE. Estimarile din actualul sondaj al asociatiei referitoare la cresterea consumului si a productiei s-au inrautatit fata de rezultatele din luna noiembrie. Aproape opt din zece economisti au estimat ca masurile de stimulare financiara aprobate saptamana trecuta de Barack Obama ar putea contribui cu 1% la cresterea PIB-ului tarii in 2009.