Trei oferte pentru autostrada Comarnic-Brasov

Autor: Neagu Lidia-Ileana 23.02.2009

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a primit trei oferte finale pentru constructia prin concesiune a tronsonului de autostrada Comarnic-Brasov din partea unor consortii, au declarat ieri surse din institutie.

Unul dintre consortii este format din companiile Vinci Concession, Aktor Concession, Vinci Construction Grand Projects si Aktor, alta asociere reuneste Strabag AG, Egis Projects, Eurovia Construct International si Housing & Construction Holding, iar cel de-al treilea consortiu este compus din Bilfinger & Berger si Porr.
Ofertele vizeaza proiectarea, finantarea, constructia si intretinerea tronsonul de autostrada.
Primele doua consortii mentionate au inaintat un termen de executie de doi ani, iar cel de al treilea de 60 de luni. "Urmeaza analiza ofertelor, operatiune care poate dura intre 45 si 90 de zile", au spus sursele citate. Depunerea finala a ofertelor a fost amanata de mai multe ori, la solicitarea companiilor.
Anterior, autoritatile au preselectat patru consortii, respectiv pe cele trei care au depus oferte si asocierea Autostrada Prahova (Colas/Bouygues Travaux Publics/DTP -Terrassement/Intertoll Europe Zrt/Meridiam Infrastructure Finance SARL).
Tronsonul Comarnic-Brasov este impartit in doua segmente, respectiv Comarnic-Predeal (36,2 kilometri) si Predeal-Brasov (21,8 kilometri), totalizand peste 50 de poduri, pasaje si viaducte.
Tronsonul Comarnic-Brasov face parte din viitoarea autostrada Bucuresti-Brasov.