Cartea de arta
Autor:
Stelian Turlea
24.02.2009
Sergiu Celibidache
Scrisori catre Eugen Trancu-Iasi
Editura Vremea
Editie ingrijita de Fabian Anton.
Eugen Trancu-Iasi (1912-1988), personaj necunoscut publicului larg, a fost fiul cunoscutului om politic din perioada interbelica, fost ministru al muncii. A studiat dreptul, a colaborat la revista Orizonturi, in timpul razboiului, cu cronici muzicale, si a semnat primul articol romanesc despre Sergiu Celibidache.
Dupa instaurarea comunismului, a lucrat ca muncitor si ca topometru pe diferite santiere. L-a cunoscut pe celebrul dirijor in 1934, cand era student, si intre ei s-a legat o prietenie de-o viata.
In volumul Scrisori catre Eugen Trancu-Iasi de Sergiu Celibidache au fost stranse epistolele transmise de marele dirijor prietenului sau ramas in tara, dar si amintiri despre cel ce a condus cele mai renumite orchestre de pe glob. Sunt scrisori din care transpare dragostea nemarginita a dirijorului pentru rudele si prietenii ramasi in tara, dar si greutatile acestora in perioada comunista.
„Noi, cei din tara lui, suntem plini de bucurie si admiratie ca un fiu al patriei noastre poarta cu atata cinste numele de roman pe mai toate meridianele muzicale ale globului, ca pretutindeni succesele sale sunt socotite de cei mai pretentiosi ca unice si ca o parte din stralucirea realizarilor sale se revarsa si asupra pamantului care l‑a zamislit." (Eugen Trancu‑Iasi). Cel ramas in tara ii scria, in 1977, sotiei dirijorului, Ioana: „Ma caznesc sa gasesc cuvintele potrivite ca sa-ti pot descrie cat mai sugestiv ce a insemnat pentru Bucurestiul muzical, si chiar cel nemuzical, cele 3 saptamani in care prezenta lui Sergiu a zdruncinat apatia muzicala care de ani si ani de zile ne-a cuprins datorita zelului mediocritatilor care o dirijeaza (la propriu si la figurat). Desigur, in 1970, venirea lui Sergiu cu orchestra din Stockholm a insemnat un eveniment. Atunci, cine a putut obtine bilete s-a declarat fericit, cine a ramas pe dinafara s-a consolat cu transmisiunile la TV, a caror inregistrare a alimentat din cand in cand programele televizate. Insa atunci, prea putini au banuit la ce potential se ridica personalitatea lui Sergiu. Atunci a fost de acord aproape toata lumea ca este un mare dirijor, fara sa stie cat de mare este."
„Noi, cei din tara lui, suntem plini de bucurie si admiratie ca un fiu al patriei noastre poarta cu atata cinste numele de roman pe mai toate meridianele muzicale ale globului, ca pretutindeni succesele sale sunt socotite de cei mai pretentiosi ca unice si ca o parte din stralucirea realizarilor sale se revarsa si asupra pamantului care l‑a zamislit." (Eugen Trancu‑Iasi). Cel ramas in tara ii scria, in 1977, sotiei dirijorului, Ioana: „Ma caznesc sa gasesc cuvintele potrivite ca sa-ti pot descrie cat mai sugestiv ce a insemnat pentru Bucurestiul muzical, si chiar cel nemuzical, cele 3 saptamani in care prezenta lui Sergiu a zdruncinat apatia muzicala care de ani si ani de zile ne-a cuprins datorita zelului mediocritatilor care o dirijeaza (la propriu si la figurat). Desigur, in 1970, venirea lui Sergiu cu orchestra din Stockholm a insemnat un eveniment. Atunci, cine a putut obtine bilete s-a declarat fericit, cine a ramas pe dinafara s-a consolat cu transmisiunile la TV, a caror inregistrare a alimentat din cand in cand programele televizate. Insa atunci, prea putini au banuit la ce potential se ridica personalitatea lui Sergiu. Atunci a fost de acord aproape toata lumea ca este un mare dirijor, fara sa stie cat de mare este."
Volumul cuprinde si cateva imagini cu Sergiu Celibidache dirijand.