Ministrul comunicatiilor: Ericsson cauta un amplasament pentru un centru de cercetare

Autor: Mediafax 24.02.2009
Ministrul comunicatiilor si societatii informationale, Gabriel Sandu a declarat ca grupul suedez de telecomunicatii Ericsson intentioneaza sa isi dezvolte afacerile in Romania si cauta un amplasament unde sa construiasca un centru de cercetare cu 200 de angajati. Sandu a declarat intr-o conferinta de presa la Arad ca a avut discutii cu mai multi reprezentanti ai unor companii mari, precum Nokia si Ericsson, care au dat asigurari ca au proiecte de dezvoltare in Romania. "Am avut discutii cu Nokia si Ericsson si au exprimat interesul de a dezvolta afacerile de pe teritoriul Romaniei. Ericsson, in momentul acesta, isi deschide un nou punct si cauta un loc unde sa isi instaleze un centru de cercetare cu cel putin 200 de angajati", a spus ministrul.