Patronii din fotbal incep returul uitandu-se cu groaza in conturile subtiate de criza si de prabusirea afacerilor imobiliare

Autor: Cristi Moga 27.02.2009

Actionarii echipelor de fotbal cu afaceri in imobiliare au bugete mai mici pentru acest retur.



Bugetele echipelor de fotbal din campionatul romanesc nu vor ramane anul acesta imune la criza de pe pietele financiare care isi arata tot mai mult efectele in economie, dar soliditatea echipelor este data si de domeniile in care isi desfasoara afacerile principalii actionari ai cluburilor, arata o analiza a ZF.

"Nu pot intra in detalii, dar este cert ca bugetul lui Dinamo va fi mai mic decat in 2008. Anul trecut calendaristic cheltuielile au fost de 16-17 milioane de euro, dar in 2009 anticipez ca bugetul va fi mai mic cu aproximativ 30%", a declarat Nicolae Badea, presedintele si unul dintre actionarii clubului Dinamo.
Bugetul clubului din Stefan Cel Mare este asigurat in proportie de peste 50% de contributiile celor cinci actionari care contribuie financiar, restul provenind din drepturi de televizare, publicitate si transferuri.
Printre actionarii lui Dinamo se numara Cristi Borcea, care a renuntat la sfarsitul anului trecut la afacerea cu autogaz - Crimbo Gaz - catre Rompetrol, dupa ce vanduse intr-o tranzactie estimata la 40-50 de milioane de euro afacerea cu butelii.
Borcea se numara pe lista oamenilor de afaceri fericiti, care au reusit sa faca un exit important inainte de caderea generalizata a pietelor financiare, respectiv scaderea valorii companiilor.
Nu la fel de fericit se poate declara un alt actionar dinamovist - Vasile Turcu -, ale carui afaceri se deruleaza in special in domeniul constructiilor si imobiliarelor, printre cele mai afectate industrii de blocarea finantarilor.
"Intervin o serie de corectii legate de numarul transferurilor facute, valoarea contractelor jucatorilor - o serie de jucatori au plecat deoarece n-au confirmat, cu exceptia lui Ropotan. Vom avea cheltuieli mai mici, din acest punct de vedere, dar si venituri mai mici, din ceea ce inseamna marketing - publicitatea outdoor a fost afectata -, dar si din transferuri", a mai spus Badea.
Nicolae Badea are afaceri in mai multe domenii, de la industrie chimica (Griro) la telecom (o participatie minoritara la Orange), retail vestimentar (Benetton) sau lanturile de restaurante Pizza Hut si KFC, potrivit informatiilor din piata.
In acelasi timp, rivalii de la Steaua sunt sustinuti de un singur finantator, George Becali, ale carui afaceri sunt indreptate aproape exclusiv in domeniul imobiliar si in constructii. Becali este cunoscut drept unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din nordul Bucurestiului, dar in conditiile in care valorile au scazut, iar tranzactiile sunt aproape inexistente, posibilitatile acestuia de a capitaliza echipa sunt aproape nule.
Cu toate acestea, Steaua este clubul care a atras in ultimii ani cele mai mari venituri din campionatul intern, mai mult de 30 mil. euro provenind doar din cele trei participari consecutive in UEFA Champions League.
Chiar mai mult, echipele de pe primele locuri incaseaza cele mai mari sume din drepturile de televiziune (circa 3 milioane de euro anual), iar o buna parte din bugetul echipei din Ghencea va fi asigurata in acest an si din vanzarea capitanului echipei - Mirel Radoi -, in conditiile in care Steaua nu a platit in acest an niciun ban pentru aducerea unor jucatori noi. Mai mult, Pro Sport a scris ca Becali intentioneaza sa reduca din contractele jucatorilor, in timp ce altii, printre care Neaga, Arthuro, Cristocea sau Croitoru au fost pusi pe liber in aceasta iarna.
Nici actuala campioana, CFR Cluj, sustinuta financiar de omul de afaceri Arpad Paszkany, nu a mai realizat o campanie de transferuri la fel de agresiva ca in ultimii ani, aducand in aceasta iarna doar doi jucatori - Dario Flores si Augustin Viana - pentru care a platit circa 900.000 de euro. De altfel, oficialii CFR Cluj au admis ca in acest an bugetul echipei va fi mai mic decat in anul in care echipa din Gruia a castigat campionatul.
Situatia cea mai incerta la inceputul acestui campionat este legata de clubul Rapid, unde George Copos a declarat ca nu mai poate sustine echipa. Pe lista celor care s-au incumetat sa se intereseze de Rapid este Ionut Negoita, co-proprietar al hotelurilor Rin si Confort din Capitala si dezvoltator al mai multor ansambluri de locuinte. Dar nu multi sunt cei care sunt dispusi sa intre intr-o asociere cu George Copos la Rapid dupa scandalul Copos - Taher.
Pe de alta parte, Cornel Penescu, principalul actionar al clubului FC Arges, asigura pentru acest an competitional un buget aproape dublu echipei din Trivale, care a evoluat insa in urma cu un an in divizia secunda.
"Bugetul competitional pentru acest an este de sase milioane de euro, din care jumatate este contributie proprie. Nu mai facem transferuri, desi am avut oferte de cinci milioane de euro pentru doi jucatori. Avem o echipa formata si vom mai vedea la vara ce transferuri pot fi facute", a declarat Penescu.
El a mai spus ca circa 80% din bugetul echipei merge in salariile jucatorilor si in taxe, principalii sponsori ai echipei fiind companiile Apulum Total, Tecsa si PIC, firma controlata de Cornel Penescu, alaturi de fratele sau Ilie Penescu.
Grupul PIC controleaza patru hipermarketuri pe piata locala si are activitati si in productia si ambalarea unor alimente precum zahar, orez sau ulei, cu un rulaj de peste 120 de milioane de euro in 2007.
Pe de alta parte, o parte dintre sponsorii FC Brasov l-au anuntat pe principalul finantator al echipei, Ioan Neculaie, ca nu vor mai putea continua contractele semnate la inceputul campionatului, iar in conditiile in care Primaria si Consiliul Judetean nu vor ajuta financiar clubul, omul de afaceri care controleaza producatorul de tractoare si autocamioane Roman Brasov va fi nevoit sa aduca mai multi bani "de acasa".
"Anul acesta investim mai mult de trei milioane de euro in echipa, dar investitia mai mare, de peste 10 milioane de euro, am facut-o in stadion si in baza de pregatire. Speram in continuare la un ajutor de la Primarie sau Consiliul Judetean", a declarat Ioan Neculaie.
Pentru acest sezon, din postura de nou-promovata, FC Brasov a incasat doar aproximativ 700.000-800.000 de euro din drepturile de televizare a partidelor, in timp ce contributia altor sponsori la echipa a fost "subtire", dupa cum declara Neculaie.
"Situatia e destul de grea, dar poate ca ne-o mai facem si singuri asa, cu toata criza asta de care se vorbeste. Dupa atatea investitii, nu putem lasa 'caruta' la jumatatea drumului", a mai spus Neculaie de la Brasov.
Arpad Paszkany, finantatorul echipei de fotbal CFR ClujUn alt investitor care considera ca nu poate abandona echipa pe care o finanteaza in aceasta perioada este Adrian Porumboiu de la FC Vaslui, echipa care a reusit sa obtina bani in aceasta iarna si din transferul senegalezului Ousmane N'Doye la Dinamo pentru aproximativ 400.000 de euro, potrivit Pro Sport.
"Nu poti opri o activitate indiferent de conditii, ci doar sa o reorientezi, sa renunti la aumite activitati ineficiente. Bugetul lui FC Vaslui pentru acest an competitional este de 14 milioane de euro", a declarat Adrian Porumboiu, care va continua si in acest an investitiile in echipa moldava.
De altfel, potrivit datelor Pro Sport, Porumboiu a si cheltuit cea mai mare suma de bani pe transferuri, platind 2,5 milioane de euro pentru aducerea jucatorilor Wesley, Akakpo, Pavlovici si Milisavljevici.
Explicatia ar putea veni si din faptul ca agricultura, principalul domeniu de afaceri al lui Porumboiu, a fost unul dintre motoarele de crestere economica anul trecut. Potrivit celor mai recente date, Adrian Porumboiu controleaza 45.000 mp de teren agricol si a rulat afaceri de 35 mil. euro anul trecut doar prin intermediul firmei Comcereal, una dintre cele mai mari ale grupului pe care il detine.
Clubul care a platit cea mai mare suma pentru un jucator in aceasta iarna este Poli Timisoara, care a efectuat transferuri de 2,1 mil. euro, dintre care 1,25 mil. euro au fost platiti pentru aducerea lui Alexandru Curtean de la Gaz Metan Medias.
"Cine nu si-a asigurat din timp sursele de finantare probabil va avea probleme in acest an. Nu este cazul nostru, deoarece ne-am stabilizat bugetul astfel incat sa putem trece fara probleme de urmatorii doi ani, care se anunta dificili. Bugetul de cheltuieli al lui Poli pentru acest an calendaristic este de 7-8 milioane de euro, in functie de primele si bonusurile pe care le vom plati jucatorilor, influentate de rezultate", a declarat Marian Iancu, presedintele clubului timisorean.
Principalele surse de finantare ale echipei vor fi si in acest an veniturile din drepturile de televiziune si reclame, sponsori si bilete.
"Actionarii vor capitaliza echipa in functie de necesitati", a mai spus Iancu. Potrivit Pro Sport, oficialii clubului au solicitat la inceputul acestui an 12 milioane de lei (2,8 mil. euro) de la Primaria Timisoara pentru sustinerea echipei.