Creditul bate la fereastra... bate la fereastra...

Autor: Catalin Lupoaie 26.02.2009
Piata de usi si ferestre din PVC (polivinil clorura), obiect de activitate care nu exista inainte de 1990, a inregistrat evolutii spectaculoase in ultimii ani, insa incepand cu anul trecut au aparut primele semne de recul, care au culminat cu o estimare pesimista pentru anul acesta, minus 50%. Cum vor reusi sa reziste jucatorii de pe piata in aceste conditii?


Efectul scaderii consumului de ferestre PVC va fi resimtit din plin de o mare parte din jucatorii de pe piata, din cauza gradului mare de indatorare catre banci si a numarului ridicat de angajati, acumulat in anii trecuti, cand piata crestea cu peste 20-30% si majoritatea firmelor de profil contractau credite suplimentare pentru a-si mentine sau chiar creste cota de piata.

Piata de ferestre este foarte fragmentata, fiind potrivit unor estimari peste 3.000 de producatori, majoritatea de mici dimensiuni, care vor fi nevoiti sa restranga activitatea si sa reduca costurile. De altfel, previziunile jucatorilor din piata prevad o scadere cu circa 40-50% a pietei, pana la 500-600 de milioane de euro, nivel inregistrat in 2005.
„In Romania nu au existat companii cu acest obiect de activitate inainte de 1990. Asta inseamna ca toate companiile au pornit de la zero, facand investitii de tip greenfield, care presupun eforturi financiare foarte mari. Din aceste considerente, majoritatea companiilor producatoare de ferestre si usi de dimensiuni medii sau mari au in acest moment un grad de indatorare mai mare decat media companiilor industriale", spune Cosmin Ionescu, vicepresedintele companiei Casa Noastra, unul dintre cei mai mari producatori de pe aceasta piata. Majoritatea companiilor au apelat la credite de investitii (pentru constructia de hale, achizitie utilaje etc), leasinguri (achizitii echipamente si parc auto) si linii de credit (pentru capital de lucru: achizitii stocuri materii prime si materiale).
„Profitabilitatea companiilor care activeaza in acest sector va fi serios afectata in decursul acestui an, in multe cazuri existand chiar pericolul intrarii in incapacitate de plata daca respectivele companii nu adopta rapid un program de reducere a costurilor directe si indirecte", afirma Ionescu.
Potentialul de crestere in viitor al pietei de ferestre si usi este reprezentat de dezvoltarea pietei constructiilor noi, care insa pe termen scurt este si va fi grav afectata de criza creditelor, majoritatea santierelor fiind in prezent blocate. In plus, au crescut si dobanzile la credite, situatie care a complicat si mai mult activitatea companiilor de profil.
„Spre deosebire de alte tari, in Romania dobanzile au crescut in ultimele luni, in loc sa scada, cum ar fi fost normal pentru a relansa consumul si investitiile. Acest lucru se datoreaza nivelului foarte redus al economisirii populatiei in Romania, scaderii remiterilor de bani ale lucratorilor romani din strainatate, diminuarii drastice a fluxurilor de capital dinspre bancile mama catre sucursalele lor din Romania si masurilor de politica monetara si de creditare foarte restrictive impuse de BNR", explica Ionescu.
Potrivit reprezentantului Casa Noastra, majoritatea companiilor din industrie s-au vazut nevoite sa disponibilizeze angajatii excedentari, pe care i-au angajat cand piata crestea puternic, si chiar sa treaca in conservare o parte din capacitatile de productie.
„Evolutia economiei Romaniei s-a inrautatit accelerat incepand cu trimestrul patru din 2008, deficitul bugetar si cel de cont curent s-au adancit semnificativ, lucru care a dus la scaderea succesiva a ratingului de tara si a determinat retrageri de capital strain din economie", afirma Ionescu. Ulterior, situatia lichiditatilor s-a inrautatit mai mult, iar moneda nationala s-a depreciat accelerat in ultima perioada lovind activitatea producatorilor de ferestre si usi, care importa materiile prime utilizate in industrie.
Investitii blocate. Casa Noastra, companie detinuta de oamenii de afaceri craioveni Stefan Cherciu si Cosmin Ionescu, va decala cu circa 18-24 de luni investitii de circa 25 mil. euro, dintr-un program mai amplu in valoare de 45 mil. euro inceput in 2007, din cauza reducerii pietei de profil.
„Din cauza evolutiei pietei si a situatiei economice luam in calcul o decalare a perioadei de derulare a programului investitional cu 18-24 de luni. Mai mult, desi in luna octombrie am ajuns la un numar de 87 de magazine, urmand sa inchidem anul cu peste 90 de magazine, deteriorarea situatiei economice ne-a determinat sa ne reconsideram strategia si am luat decizia de inchidere a unora dintre magazine, astfel ca in acest moment reteaua de distributie include 71 de showroomuri", afirma Ionescu.
Pana in prezent, compania a investit circa 20 mil. euro in cadrul unui program mai amplu de 45 mil. euro, care urma sa se intinda in perioada 2007-2011.
„Au fost finalizate doua fabrici, una pentru productia ramelor de ferestre si usi cu o suprafata de 5.400 de metri patrati, a doua pentru productia geamului termoizolant cu o suprafata de 4.500 de metri patrati si un depozit cu o suprafata de 3.000 de metri patrati. Restul de 25 de milioane erau initial planificati pentru a fi investiti in perioada 2009-2011", afirma reprezentantii Casa Noastra.
Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 101,8 mil. lei (27,7 mil. euro), in crestere cu 32,3% fata de anul precedent, sub previziunile initiale care indicau un buget de 110 mil. lei (30 mil. euro).
„Motivul principal pentru care am inregistrat o evolutie sub asteptarile initiale a fost reprezentat de scaderea accentuata a pietei de ferestre si usi in ultima perioada a anului, incepand cu luna septembrie, perioada traditional cea mai buna din an din punct de vedere al vanzarilor", explica Ionescu. Pentru anul acesta compania si-a bugetat mentinearea cifrei de afaceri la nivelul din 2008 - in cel mai bun scenariu -, si o scadere de 10-15% in cel mai rau caz.
Casa Noastra este unul dintre cei mai mari producatori de sisteme de ferestre si usi din PVC cu geam termoizolant din Romania, si a fost infiintata in anul 1995. Compania are peste 230.000 de clienti, persoane fizice si juridice. Principalii parteneri ai companiei sunt Veka AG Germania - furnizor de profile PVC, Roto Frank AG Germania - furnizor de feronerie si Guardian SUA - furnizor de sticla.