Dileme social-democrate: Cine are dinti sa-l muste pe Basescu?

Autor: Mediafax 02.03.2009
Presedintele PSD, Mircea Geoana, sustine ca formatiunea sa are nevoie, in primul rand, de un candidat la prezidentiale care sa-l "bata" pe Traian Basescu, "dotarea" acestuia in ceea ce priveste "dintii tari", de care vorbea Adrian Nastase, fiind o chestiune "de zona zoomorfa". Intrebat cum comenteaza afirmatia presedintelui Consiliului National (CN) al PSD, Adrian Nastase, potrivit caruia PSD are nevoie de un candidat la prezidentiale care sa aiba "dintii tari", Geoana a precizat: "Eu cred ca in primul rand e nevoie de un candidat care sa-l bata pe Traian Basescu". Presedintele CN al PSD, Adrian Nastase, a declarat ieri ca, in conditiile in care formatiunea sa va avansa un candidat la prezidentiale "fara dinti", acesta va avea sanse foarte mici sa castige competitia electorala. Presedintele PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, a sustinut, la randul sau, ca proba la care va fi supus candidatul PSD la prezidentiale va fi testarea dintilor, "ca la serpi", astfel incat sa se identifice un candidat cu dintii tari, care, atunci cand "prinde capatana celui care trebuie, sa i-o sfarame". Si Geoana, si Nastase ar dori sa candideze la prezidentiale.