Adamescu sare in sprijinul minoritarilor de la Ardaf care cer anularea unei majorari de capital

Autor: Andrei Chirileasa 15.03.2009
Firma Nova Trade a omului de afaceri Dan Adamescu a formulat o cerere de interventie in favoarea vehiculelor de investitii Clairmont Holdings si Leo Overseas in procesul prin care acestea cer anularea unei majorari de capital derulata anul trecut de compania de asigurari Ardaf. Cele doua firme, controlate de grupul american de administrare a investitiilor Firebird, au contestat majorarea de capital, sustinand ca grupul Generali PPF, care a preluat anul trecut controlul indirect asupra Ardaf, era obligat sa deruleze mai intai o oferta publica de preluare obligatorie pentru participatiile minoritare. Nova Trade a intervenit in proces in calitate de actionar minoritar al Ardaf. Firma lui Adamescu mai controleaza o alta societate de asigurari listata pe RASDAQ, Astra Asigurari, unde are o participatie de 72,68%. Recent, grupul Generali PPF a votat impotriva unei noi majorari de capital la Ardaf, sustinand ca va derula mai intai o oferta publica pentru preluarea participatiilor minoritare. Generali PPF nu a facut inca publice conditiile ofertei de preluare a participatiilor minoritare, spunand ca lucreaza la acestea. Grupul a finalizat in februarie procesul de preluare a Ardaf inceput in 2008. Odata cu Ardaf, Generali PPF a cumparat si compania de mici dimensiuni RAI, specializata pe asigurari de calatorie in strainatate. Valoarea tranzactiei este estimata la 80 de milioane de euro, vanzatorul fiind PPF Investments. Generali PPF mai detine pe piata locala Generali Asigurari, Fata Asigurari si Generali Fond de Pensii.