CINEFLASH / Farmecul ultim al discretiei
Autor:
Andreea Chiriac Hentea
17.03.2009
Exista o scena in Cititorul - The Reader (una dintre cele de la proces) perfect definitorie nu doar pentru o optiune ce pecetluieste un destin, cât mai ales pentru un intreg stil regizoral. Momente decisive, scene patimase si sentimente ravasitoare au existat, desigur, si in precedentele titluri apartinându-i lui Stephen Daldry – excelentele Billy Elliot si The Hours –, tratate in aceeasi maniera eleganta pe care o regasim aici.
Insa, date fiind dificultatea si delicatetea subiectului abordat acum, discretia si bunul gust al lui Daldry situeaza filmul aproape de capodopera. Fara artificii si fara vreun fel de excese, el abordeaza o poveste extrem de complexa ca implicatii emotionale, context istoric, obiectivitate a abordarii, documentare si realizare si o duce la capat ireprosabil. Pentru ca singura pedala pe care apasa este cea umana. Evident, substanta si nuantele existau deja in cartea care a inspirat filmul, Der Vorleser, a lui Bernard Schlink, tradusa in peste patruzeci de limbi si ajunsa numarul unu in lista de bestseller-uri intocmita de New York
Times.
Mai mult, faptul ca romanul lui Schlink exprima un concept particular si deosebit de serios pentru germani precum „vergangenheitsbewältigung", adica „impacarea cu trecutul", a facut ca lectura lui sa fie obligatorie in scolile din Germania, pentru ca elevii sa inteleaga mai bine istoria tarii lor. Evident, a contat decisiv colaborarea ireprosabila a lui Stephen Daldry cu David Hare, care i-a fost scenarist si la The Hours, si care a tinut ca The Reader sa nu fie un alt film despre lagare de concentrare, culpabilizari si complicitate la crime de razboi, dar mai ales sa nu fie un film previzibil si indigest. Insa tusa finala care il situeaza in zona rarefiata a perfectiunii este discretia regizorala. Discretia de a alege un gest, cel mai expresiv, dintr-o mie, de a elimina balastul din replici si situatii si de a lasa actorii sa-si gaseasca, liberi, echilibrul perfect ofera filmului o 
desfasurare calma si intensa, o concentrare de emotii plina de eleganta. „Au fost facute 252 filme despre Holocaust, dar The Reader este altceva", spune insusi Daldry. si intr-adevar, filmul sau are generozitatea de-a respecta inteligenta spectatorului si de a-i propune o lume sobra, rezervata si misterioasa, care deschide infinite interogatii. In ciuda duritatii adevarurilor pe care le spune, a conjuncturii sumbre in care patrunde frecvent si a unei solemnitati asumate chiar in momentele de dragoste dintre protagonisti, The Reader are neasteptate momente de inefabil. Mai mult, creeaza o intimitate sufleteasca emotionanta, care imbraca intr-o stare de gratie gesturile cele mai neasteptate ale personajului sau cheie: Hanna Schmitz. Creionata in tuse mult mai subtile decât portretele fugare si banalizate ale inculpatilor pentru crime de razboi realizate de cinema, Hanna este o eroina amorala, nu imorala, dusa de contextul general si de dezorientarea individuala spre o optiune odioasa, dar pe care nu o neaga vreo clipa, dupa cum nici nu si-o asuma sfidator. Insa filmul nu zaboveste in prea multe asemenea detalii, ci, respingând orice abordare prozaica, patrunde in zona de vis, printre tresaririle emotionale ale protagonistilor, printre trairile lor care vor supravietui culpelor si instrainarii, vinovatiilor si revoltelor orgoliului. Apropiati prea timpuriu, prea fugar,
prea superficial, barbatul si femeia vor descoperi, peste ani, o tulburatoare simbioza care ii ajuta sa reziste. O reverberatie, de fapt, neasteptat de proaspata si sincera, a scurtelor momente de fericire tensionata petrecute in micul apartament saracacios al Hannei, care hraneste, timp de o viata, o iubire deloc zaharisita si deloc marturisita, deloc declarativa, dar foarte rezistenta. O romanta atipica, strabatuta de savoarea literara a marilor autori, al caror geniu constituie codul secret al celor doi indragostiti. Iar daca asemenea film, aflat, prin eleganta sa desavârsita, la polul opus unui produs indecent de lacrimogen precum The Curious Case of Benjamin Button (ca sa numim doar unul dintre competitorii sai), ar trebui definit doar printr-o singura trasatura memorabila, aceasta ar fi interpretarea lui Kate Winslet. Fara macar un gest exagerat sau o soapta deplasata, aceasta formidabila actrita ofera una dintre cele mai emotionante demonstratii de inteligenta artistica, de respect pentru profesie, de dragoste pentru film si de transpunere aproape supraumana in respiratia personajului. si, nu in cele din urma, o confirmare a faptului ca, in cel mai profund strat al ei, gloria se obtine prin autenticitate, nu prin spectacol.
Times.
Mai mult, faptul ca romanul lui Schlink exprima un concept particular si deosebit de serios pentru germani precum „vergangenheitsbewältigung", adica „impacarea cu trecutul", a facut ca lectura lui sa fie obligatorie in scolile din Germania, pentru ca elevii sa inteleaga mai bine istoria tarii lor. Evident, a contat decisiv colaborarea ireprosabila a lui Stephen Daldry cu David Hare, care i-a fost scenarist si la The Hours, si care a tinut ca The Reader sa nu fie un alt film despre lagare de concentrare, culpabilizari si complicitate la crime de razboi, dar mai ales sa nu fie un film previzibil si indigest. Insa tusa finala care il situeaza in zona rarefiata a perfectiunii este discretia regizorala. Discretia de a alege un gest, cel mai expresiv, dintr-o mie, de a elimina balastul din replici si situatii si de a lasa actorii sa-si gaseasca, liberi, echilibrul perfect ofera filmului o desfasurare calma si intensa, o concentrare de emotii plina de eleganta. „Au fost facute 252 filme despre Holocaust, dar The Reader este altceva", spune insusi Daldry. si intr-adevar, filmul sau are generozitatea de-a respecta inteligenta spectatorului si de a-i propune o lume sobra, rezervata si misterioasa, care deschide infinite interogatii. In ciuda duritatii adevarurilor pe care le spune, a conjuncturii sumbre in care patrunde frecvent si a unei solemnitati asumate chiar in momentele de dragoste dintre protagonisti, The Reader are neasteptate momente de inefabil. Mai mult, creeaza o intimitate sufleteasca emotionanta, care imbraca intr-o stare de gratie gesturile cele mai neasteptate ale personajului sau cheie: Hanna Schmitz. Creionata in tuse mult mai subtile decât portretele fugare si banalizate ale inculpatilor pentru crime de razboi realizate de cinema, Hanna este o eroina amorala, nu imorala, dusa de contextul general si de dezorientarea individuala spre o optiune odioasa, dar pe care nu o neaga vreo clipa, dupa cum nici nu si-o asuma sfidator. Insa filmul nu zaboveste in prea multe asemenea detalii, ci, respingând orice abordare prozaica, patrunde in zona de vis, printre tresaririle emotionale ale protagonistilor, printre trairile lor care vor supravietui culpelor si instrainarii, vinovatiilor si revoltelor orgoliului. Apropiati prea timpuriu, prea fugar, prea superficial, barbatul si femeia vor descoperi, peste ani, o tulburatoare simbioza care ii ajuta sa reziste. O reverberatie, de fapt, neasteptat de proaspata si sincera, a scurtelor momente de fericire tensionata petrecute in micul apartament saracacios al Hannei, care hraneste, timp de o viata, o iubire deloc zaharisita si deloc marturisita, deloc declarativa, dar foarte rezistenta. O romanta atipica, strabatuta de savoarea literara a marilor autori, al caror geniu constituie codul secret al celor doi indragostiti. Iar daca asemenea film, aflat, prin eleganta sa desavârsita, la polul opus unui produs indecent de lacrimogen precum The Curious Case of Benjamin Button (ca sa numim doar unul dintre competitorii sai), ar trebui definit doar printr-o singura trasatura memorabila, aceasta ar fi interpretarea lui Kate Winslet. Fara macar un gest exagerat sau o soapta deplasata, aceasta formidabila actrita ofera una dintre cele mai emotionante demonstratii de inteligenta artistica, de respect pentru profesie, de dragoste pentru film si de transpunere aproape supraumana in respiratia personajului. si, nu in cele din urma, o confirmare a faptului ca, in cel mai profund strat al ei, gloria se obtine prin autenticitate, nu prin spectacol. Cititorul/The Reader; Productie SUA-Germania, 2008. Regia: Stephan Daldry. Cu: Kate Winslet, Ralph Fiennes, David Kross, Lena Olin, Bruno Ganz, Alexandra Maria Lara. Premiera: 20 martie. Distribuit de: Prorom, Ro Image 2000