Oresa Ventures va extinde Somaco prin achizitii

Autor: Catalin Lupoaie 24.03.2009
Fondul de investitii suedez Oresa Ventures, care a preluat anul trecut trei fabrici ale grupului Somaco cu 32,5 mil. euro prin intermediul firmei Sonriso Investments, cauta in continuare oportunitati de achizitie pe piata de constructii, in conditiile in care criza financiara va lovi puternic in afacerile companiilor care nu sunt stabile.
"In ultimii trei-patru ani toata lumea a trecut clasa pentru ca piata mergea bine, dar in timp de criza castigatorii sunt cei care rezista. Ne uitam in continuare la achizitii pentru a ne consolida pozitia Somaco in industria constructiilor, pentru ca dispunem de cash. Deocamdata nu avem o vizibilitate prea buna asupra pietei, dar cred ca peste 2-4 luni vom incepe din nou negocieri pentru potentiale achizitii", a declarat Cornel Marian, directorul executiv al companiei suedeze de private equity Oresa Ventures.
Somaco Grup Prefabricate, noua entitate formata dupa preluarea celor trei fabrici, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de circa 20 mil. euro si si-a bugetat o crestere de trei ori a cifrei de afaceri, la 60 mil. euro, pana in 2013-2014. Oresa a preluat, anul trecut, prin intermediul firmei Sonriso Investments, sucursalele Somaco de la Adjud, Buzau si Roman. Operatiunea a inclus activele, proiectele in derulare, cei 500 de angajati, precum si brandul Somaco. In acest an, compania estimeaza afaceri de 18-20 de milioane de euro, avand in vedere ca 2009 va fi un an dificil pentru piata de profil.
"Triplarea cifrei de afaceri se va realiza prin dezvoltarea organica a companiei si chiar daca anul acesta estimam o scadere de 10-20% a cererii de materiale de constructii ne mentinem aceasta tinta pentru ca vom investi in cresterea capacitatilor de productie", explica Marian. In urma investitiilor realizate de Oresa, de la preluarea companiei, capacitatea de productie de BCA a Somaco Grup Prefabricate s-a majorat cu 25-30%, iar cea de prefabricate a crescut cu circa 20%. Pietele de BCA si prefabricate au atins, fiecare, valoarea de circa 150 de milioane de euro anul trecut.
Fondul de investitii a prezentat si noua echipa de management cu care va ataca piata de prefabricate si cea de BCA, presedintele Consiliului de Administratie fiind Bengt Jansson, fostul CEO al grupului finlandez Consolis, unul dintre cei mai mari producatori de prefabricate din Europa.
Echipa este completata de Gabriel Colobatiu, care a lucrat anterior la ASA Turda si va fi noul CEO al Somaco Grup Prefabricate, Eugen Pitic, fostul director comercial al importatorului de BCA Xella Ro, va ocupa aceeasi pozitie la Somaco, Sorin Miron, fostul CFO al Michelin Romania, va fi directorul financiar, in timp ce directorul de operatiuni va fi Remus Benea, care a lucrat anterior la firma La Fantana.
"Piata de materiale prefabricate are un potential ridicat in Romania si cred ca in urmatorii ani consumul se va tripla. Fabricile Somaco sunt facute in stilul rusesc si vor avea nevoie de investitii masive in retehnologizare, dar acelasi lucru l-am facut si in Polonia cand eram CEO al grupului Consolis", a declarat pentru ZF Bengt Jansson, care a ocupat pana in 2006 pozitia de CEO al Consolis, care a avut anul trecut o cifra de afaceri de 1,8 mld. euro, iar ulterior a iesit la pensie.
Somaco Grup Prefabricate produce BCA, prefabricate din beton pentru constructii civile si industriale sau pentru infrastructura, beton ready-mix si agregate.
Oresa Ventures este o companie suedeza de investitii focalizata pe investitii private, care activeaza in Romania din 1997. Fondul a investit pana in prezent peste 150 de milioane de euro in Europa Centrala si de Est.
In Romania, portofoliul Oresa mai cuprinde si Fabryo (100% din capital), Kiwi Finance (circa 80% din capital), Trinity (aproximativ 60%), La Fantana RE (aproximativ 80%) sau Flamingo (circa 6%).