Porsche castiga mai mult de pe urma actiunilor Volkswagen decat din vanzarea de masini

Autor: Cristina Roşca 01.04.2009
Porsche, producatorul masinilor sport 911, a obtinut pentru prima jumatate a anului fiscal un profit de patru ori peste cel de anul trecut, datorita majorarii participatiei pe care o detinea in cadrul Volkswagen, scrie Bloomberg. Profitul din cele sase luni incheiate la 31 ianuarie s-a ridicat la 5,55 mld. euro, de la 1,3 mld. euro in aceeasi perioada a anului precedent, potrivit producatorului auto german, cu sediul la Stuttgart. Mare parte din profit provine din tranzactionarea de actiuni ale VW. Porsche a inceput sa cumpere actiuni in cadrul Volkswagen incepand cu 2005, pentru ca pe 5 ianuarie 2009 sa detina 50,8% din actiunile celui mai mare producator auto european. Compania a anuntat ca va intampina o serie de dificultati anul acesta din cauza recesiunii mondiale si a procesului de creditare inghetat care continua sa afecteze vanzarile de automobile. Veniturile pentru prima jumatate a anului au coborat cu 13%, pana la 3,04 mld. euro, in timp ce numarul livrarilor a intrat la randul sau in declin, cu 27%, pana la 34.266. "Vanzarile Porsche au scazut dramatic pe toate pietele", a anuntat compania. "Nu exista urma de indoiala ca vanzarile atat ale Volkswagen, cat si cele ale Porsche vor fi mai slabe decat cele din urma cu un an".