Romvag Caracal si-a majorat capitalul social cu 2,72 mil. lei

Autor: Mediafax 05.04.2009
Constructorul de vagoane de marfa Romvag Caracal (ROMJ), controlat de omul de afaceri Cristian Burci, si-a majorat capitalul social cu 2,72 mil. lei, la 12,95 mil. lei, sub valoarea programata initial de 14,4 mil. lei. Majorarea de capital s-a realizat prin aport in numerar. Compania a emis 1.714.170 de actiuni, din care actionarii au subscris doar 1.088.660 de titluri, se arata intr-un raport al firmei, transmis Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Titlurile firmei au incheiat sedinta de tranzactionare din 2 aprilie la pretul de 7,5 lei, in crestere cu 41,51% fata de referinta. La aceasta cotatie, Romvag are o capitalizare de 28,86 mil. lei.