Immofinanz propune restructurarea unor obligatiuni de 1,5 mld. euro, pentru a evita falimentul

Autor: Mediafax 06.04.2009
Grupul austriac Immofinanz propune restructurarea unor obligatiuni convertibile in valoare totala de 1,5 miliarde de euro in noi titluri, cu o valoare nominala mai redusa, garantate de Immoeast, pentru a evita falimentul. Immofinanz ofera detinatorilor a cinci obligatiuni convertibile, in valoare totala de 1,5 miliarde de euro, noi titluri in valoare de 600 de milioane de euro, cu maturitate in 2011, garantate de fondul Immoeast, investitor imobiliar pe pietele emergente din Europa Centrala si de Est, unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata romaneasca. Noile obligatiuni au o rata de 7% a cuponului si un pret de conversie de doi euro pe actiune, conversia titlurilor in actiuni devenind astfel foarte profitabila daca cotatia bursiera a Immofinanz, de aproape un euro in prezent, ar depasi acest prag.