Lucrarile civile si industriale au adus 10 mil. euro pentru Napoca Constructii

Autor: Laurentiu Cotu 06.04.2009
Compania Napoca Constructii din Cluj, care desfasoara activitati in domeniul constructiilor civile, industriale si agricole din Romania, a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 10 mil. euro (35,08 mil. lei), ceea ce reprezinta o crestere a indicatorilor financiari cu aproximativ 20% fata de anul precedent.
Oficialii companiei nu au dorit sa faca o estimare in legatura cu vanzarile firmei din acest an, spunand ca rezultatele financiare Napoca Constructii vor depinde in mare masura de evolutia pietei constructiilor.
In 2007, compania clujeana a realizat vanzari totale de aproximativ 8,3 milioane de euro (peste 27,54 mil. lei). Cheltuielile totale ale companiei s-au majorat anul trecut cu 36%, la peste 10,7 milioane de euro (37,5 mil. lei), de la 8,3 milioane de euro (27,6 mil. lei) in anul precedent.
Anul trecut, Napoca Constructii a investit peste 250.000 de euro in retehnologizare, in vederea cresterii capacitatilor de productie, si a anuntat investitii in achizitionarea de noi echipamente.
Compania desfasoara lucrari de constructii civile, agricole si industriale, reparatii si restaurari monumente si cladiri vechi. De asemenea, Napoca Constructii produce betoane, mortare, mozaic, confectii din lemn, metal si aluminiu.
Compania clujeana se ocupa si de demolarea constructiilor, terasamente si organizare de santier, lucrari de foraj si sondaj pentru constructii, constructii de autostrazi, drumuri, aerodromuri si baze sportive, constructii hidrotehnice, lucrari de instalatii tehnico-sanitare, electrice, lucrari de arhitectura, inginerie si servicii de consultanta tehnica, izolatii si protectie anticoroziva.
Printre clientii companiei clujene de constructii se numara companiile Mol Romania, lantul de magazine Profi, complexul Iulius Mall, Banca tiriac. Compania din Cluj a finalizat pana in prezent constructia unor blocuri de locuinte in cartierul clujean Marasti, blocuri de locuinte ANL si mai multe cladiri de birouri.
Compania Napoca Constructii a fost infiintata in anul 1991, in urma divizarii Trustului de Constructii Montaj Cluj, cu obiect principal de activitate constructii de cladiri si lucrari de geniu. Actionarii companiei sunt IT Transilvania Invest cu 53,82% din actiuni, restul de 46,18% din actiuni aflandu-se in posesia altor actionari persoane fizice.
Actiunile companiei Napoca Constructii sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti, categoria III-R, compania incheind ultima sedinta de tranzactionare la pretul de 0,50 de lei pe actiune, la o capitalizare de 3.115.727 de lei, capitalul social al firmei fiind de 6.231.454 de lei. Numarul mediu de angajati in 2008 era de 312 persoane.
Jucatorii din acest domeniu de activitate estimau anul trecut ca piata constructiilor va inregistra, per ansamblu, o crestere cu 25-28% a afacerilor in comparatie cu anul 2007, iar pentru acest an, reprezentantii sectorului constructii prognozau o crestere temperata a pietei, de aproximativ 10%.
Piata de betoane, materiale care reprezinta 10% din realizarea unei locuinte, era estimata anul trecut la 400-450 mil. euro. De altfel, piata de betoane reprezinta aproximativ o treime din valoarea pietei de ciment, unul dintre principalele materiale utilizate pentru realizarea betonului.
In momentul de fata, companiile din domeniul constructiilor se asteapta ca anul 2009 sa fie unul dificil, unele dintre acestea luand in calcul mai multe scenarii privind evolutia afacerilor, stagnarea acestora la nivelul din 2008 fiind una dintre cele mai vehiculate variante, dupa cresterile semnificative ale vanzarilor din ultimii ani.
Stagnarea este o ipoteza prezentata de unele companii fie drept cel mai pesimist scenariu, fie ca target. Alti jucatori nu exclud o scadere usoara a indicatorilor, fara a avansa insa un procent al deprecierii.
Alte firme au anuntat ca au bugetat afaceri in crestere in acest an, dar ca iau in calcul stagnarea vanzarilor drept cel mai rau scenariu posibil. Pentru multi jucatori, targetul anuntat pentru anul acesta este conservarea indicatorului.