OPERA / Premiere simultane la Viena, Praga si Bucuresti
Autor:
Parau Oltea Serban
07.04.2009
In plus, veti avea senzatia ca sunteti bransati la ceea ce se intampla mai nou in domeniu, aceasta primavara fiind marcata de o adevarata infuzie de noi montari Evgheni Oneghin, mai precis la Viena, Praga (unde regia este semnata de Andrei Serban) si Bucuresti. Nu este o coincidenta, ci o aniversare – 130 de ani de la premiera absoluta a operei, care a avut loc la Moscova, pe 29 martie 1879.
Istoricul bucurestean al acestui titlu are si el cateva repere importante: prima montare in 1938, apoi doua productii semnate Hero Lupescu, la distanta de peste 20 de ani, in stagiunea 1958-1959 si in 1981. Recenta premiera bucuresteana reprezinta asadar cea de-a patra montare a operei Evgheni Oneghin pe scena bucuresteana, iar pentru Ion Caramitru – reluarea unui spectacol pe care l-a abordat si in urma cu 14 ani, la Belfast.
Muzica rusa a lipsit de pe scena Operei Nationale din Bucuresti in ultimii 20 de ani, asa ca exista, iata, inca un motiv pentru aceasta alegere.
Intrebarea care se pune este: mai reuseste sa seduca in anul 2009 opera lui Ceaikovski, compusa dupa romanul in versuri scris de Puskin? Decorurile Mariei Miu si costumele Vioricai Petrovici sugereaza epoca intr-o maniera directa, cu bun gust si nu neaparat cu intentia de a propune ceva modern. Ion Caramitru nu forteaza nici el in directia unei proiectii in contemporaneitate, destul de la moda in ultimul timp in teatrul liric european. Se incearca o descriere a atmosferei cu mijloace traditionale, carora li se adauga un efort mai putin obisnit pentru aceasta scena in directia decupajelor de lumina, semnate de light designer-ul Chris Jaeger, cu reusite efecte picturale. De altfel, personajul colectiv jucat de cor, destul de prezent pe parcursul actiunii si, ca de obicei, cu o convingatoare contributie vocala (Stelian Olariu – maestru de cor) este si el pus in valoare de fiecare data intr-o maniera care insista in mod deosebit pe efectul vizual si coloristic.
Conducerea muzicala a spectacolului ii apartine dirijorului Iurie Florea, care a gasit in Orchestra Operei un instrument mai dispus sa colaboreze excelent (spre deosebire de alte experiente recente), ceea ce a influentat in bine sonoritatea de ansamblu. Distributiile sunt mai multe, cea pe care am urmarit-o fiind cea de la a doua reprezentatie: Ionut Pascu (Oneghin), Calin Bratescu (Lenski), Tina Munteanu (Tatiana), Maria Jinga (Olga), Marius Bolos (Gremin), Ana Maria Comsa (Larina). Intr-o forma vocala deosebita si simtindu-si foarte bine rolul, mezzo-soprana Maria Jinga este partenera tenorului Calin Bratescu, cei doi personificand credibil cuplul Olga-Lenski. De altfel, tineretea interpretilor este esentiala in acest spectacol si compenseaza uneori anumite neimpliniri ce pot veni din lipsa de experienta. Soprana Tina Munteanu in rolul Tatianei are un glas puternic si extrem de expresiv (mai avand de castigat la capitolul nuantare), iar partenerul ei, baritonul Ionut Pascu, cu un convingator joc actoricesc, reuseste pana la final sa se identifice si din punct de vedere vocal cu personajul.
Raspunsul la intrebarea daca mai convinge aceasta poveste in vremurile noastre nu l-am gasit in acea seara. Ceea ce stiu este insa ca muzica lui Ceaikovski ramane seducatoare. Si, chiar numai pentru acest motiv, merita sa mergeti sa vedeti spectacolul. Veti trai momente in care tensiunea dramatica sau intensitatea romantica ating o profunzime care ramane la fel de impresionanta in anii mileniului III, ca si in secolul al XIX-lea
Pana la sfarsitul stagiunii, Evgheni Oneghin se mai joaca la Bucuresti sambata, 25 aprilie si 16 mai. Atentie, se canta in original, in limba rusa (supratitrat in limba romana).