Studiu: 62% dintre romanii din mediul urban utilizeaza Internetul

Ziarul Financiar 08.04.2009

Conform studiului CATIbus realizat de compania de cercetare de piata Mercury Research, un procent de 62% dintre romanii de la oras utilizeaza Internetul in februarie 2009, informeaza BUSINESS Magazin. De asemenea, studiul arata ca email-ul, chat-ul/ messengerul se afla in topul activitatilor pentru care este folosit Internetul. Pe locul I in topul activitatilor pentru care romanii din mediul urban acceseaza Internetul se afla comunicarea personala (email, chat/ messenger), mai mult de jumatate dintre acestia (52%) folosind mediul online in acest scop. Urmeaza navigarea pe world wide web, reprezentata de 35 %, iar pe locul al treilea, cu 31%, se afla descarcarea de muzica, filme, jocuri. Tranzactiile financiare ocupa locul sase in clasament, cu un procent de 11%, in timp ce 4% dintre persoanele din mediul urban folosesc Internetul pentru informarea in interes profesional , iar 1% pentru a cauta informatii medicale.

Cititi pe www.businessmagazin.ro cati dintre utilizatorii de Internet fac cumparaturi online.