BRD: Nu avem nevoie de majorare de capital

Autor: Razvan Voican 29.04.2009

Nu exista nicio vizibilitate in privinta evolutiilor economiei in acest an, asa incat BRD nu si-a ajustat bugetul pentru ca ar trebui sa o faca intr-una avand in vedere gradul mare de incertitudine, afirma Patrick Gelin, presedintele bancii. "Inca sunt moderat-optimist, nu moderat-pesimist, pentru ca la drept vorbind Romania se afla intr-o pozitie mai buna decat alte tari indiferent de ce se mai spune si sper sa putem depasi actuala situatie, insa depinde de dobanda-cheie la lei si de capacitatea autoritatilor de a misca realmente lucrurile in economie."

In acelasi timp, Gelin spune ca nu este cazul sa emita un "profit warning" pentru trimestrul I, in ciuda conditiilor de piata nefavorabile. BRD isi va publica pe 6 mai rezultatele financiare pe primele trei luni.
Bancherul asteapta sa vada cum arata stress-testul pregatit de BNR in urma discutiilor cu FMI, banca centrala semnaland ca ar putea fi nevoie de recapitalizari importante ale unor jucatori. "Ar trebui sa-l vedem la inceputul lunii mai si sa fim implicati in aceste evaluari. In orice caz, cel putin deocamdata nu vad rostul unei majorari de capital la BRD."
Cat priveste evolutia dobanzilor pe piata, el remarca o scadere a presiunii pe dobanzile la lei in ultima perioada, insa spune ca la creditare "e greu de asteptat clienti la dobanzile actuale".
Gelin sustine ca nu marjele aplicate de banci fac creditele in lei atat de scumpe, ci nivelul ratelor ROBOR de pe piata monetara interbancara.
In ultima luna, ratele ROBOR s-au stabilizat la niveluri de 10-11% pentru scadentele overnight, respectiv la 13-14% la trei luni. De altfel, el afirma ca BRD este foarte lichida in prezent in conditiile in care activele nu au mai crescut semnificativ. Aceeasi situatie se regaseste si la alte banci, insa deocamdata nu se reflecta vizibil pe piata.
Seful BRD spune ca mai ales pe segmentul de retail cererea de credite a scazut foarte mult comparativ cu anul trecut. "In cazul clientilor IMM am reinnoit credite, insa nu prea am finantat proiecte noi, iar la marile companii aveam mai multe proiecte in lucru, insa multe sunt legate de stat sau de autoritati locale care se misca foarte lent." De asemenea, seful BRD afirma ca are clienti IMM cu dificultati din cauza ca statul nu-si plateste la timp datoriile.
 
Presedintele SocGen si-a dat demisia
Demisia lui Daniel Bouton din functia de presedinte al grupului Societe Generale constituie o lectie buna de responsabilitate din partea unui manager de top, care a facut tot ce putea mai bine pentru SocGen, afirma Patrick Gelin, presedintele BRD, unde grupul francez este actionar majoritar.
"Atacurile repetate impotriva mea din ultimele 15 luni ma afecteaza personal, dar exista riscul ca acestea sa se rasfranga asupra bancii. La fel ca orice manager am facut si greseli, dar strategia adoptata de SocGen i-a permis sa devina una dintre cele mai performante banci din zona euro", si-a motivat Bouton decizia de a demisiona.
"Anuntul nu a constituit o surpriza, pentru ca si-a inaintat demisia inca de anul trecut dupa scandalul Kerviel, asa cum era si normal chiar daca nu avea o responsabilitate directa, insa nu i-a fost acceptata. Era clar totusi ca la un moment dat se va retrage, insa mai intai s-a ocupat de doua chestiuni foarte importante: administrarea problemei Kerviel, si a facut-o atat de bine incat SocGen a depasit-o in mod aproape miraculos, si instalarea unui nou director general, care sa aiba vizibilitate si eficienta. A reusit si la acest capitol pentru ca Frederic Oudea a fost acceptat si s-a impus in banca", a afirmat Gelin.
El spune ca functia de presedinte va ramane separata de cea de director general (CEO), un nou presedinte urmand sa fie ales pe 6 mai. De asemenea, el precizeaza ca spre deosebire de omologi din SUA, Bouton paraseste SocGen fara compensatii financiare.