Obama incepe prigoana: Companiile americane nu se vor mai putea ascunde in paradisurile fiscale

Autor: Ciprian Botea 06.05.2009

Presedintele american Barack Obama a declansat cea mai mare batalie a administratiei pe care o conduce cu mediul de afaceri dupa ce a anuntat o serie de masuri impotriva evaziunii fiscale practicate atat de companii, prin crearea de centre offshore, cat si de persoanele fizice, scrie Financial Times.

Printre masurile anuntate de administratia prezidentiala se numara renuntarea la o reglementare mai veche care permitea companiilor sa nu plateasca impozite prin transferarea profiturilor catre subsidiarele aflate in jurisdictii considerate paradisuri fiscale.
Reglementarile prevad, de asemenea, renuntarea la deducerea impozitului pentru companiile americane care obtin profit in tari cu un nivel redus al taxelor. In acelasi timp, corporatiile americane nu vor mai fi scutite de impozitul pe profitul reinvestit in subsidiarele straine.
Masuri valabile din 2011
Masurile anuntate de presedintele american ar putea intra in vigoare in 2011, dar inainte va trebui aprobate de legislativul de la Washington. De asemenea, presedintele a solicitat o crestere a transparentei privind situatia depozitelor bancare detinute de cetatenii americani in regiuni considerate paradisuri fiscale, cum ar fi Insulele Cayman. El a insistat asupra exemplului Insulelor Cayman, spunand ca aici exista o cladire unde isi au sediul 18.000 de companii americane. „Fie aceasta este cea mai mare cladire din lume, fie este cea mai mare operatiune de evaziune fiscala din lume", a declarat Obama.
Obama, care a infierat in repetate randuri centrele offshore, spune ca planul administratiei prezidentiale va genera o crestere a veniturilor bugetare cu 210 mld. dolari in urmatorul deceniu si va facilita crearea de locuri de munca pe piata americana.
Companiile: Reglementarile sunt un dezastru
Corporatiile americane au reactionat dur in urma anuntului guvernului federal, considerand ca noile reglementari - care afecteaza multinationale precum General Electric si Procter & Gamble - le vor crea un dezavantaj major in fata rivalilor straini.
„Este o idee gresita, intr-un moment nepotrivit si bazata pe argumente gresite", spune John Castellani, presedintele Round Table. „Aceasta va reduce ritmul de crestere si competitivitatea companiilor americane si va restrange numarul locurilor de munca", a adaugat el. In acelasi timp, Asociatia Nationala a Producatorilor din SUA a catalogat noile masuri ca fiind „dezastruoase".
Administratia prezidentiala americana spune ca mai mult de o treime din profiturile inregistrate in strainatate de catre companiile americane in 2003 au provenit din jurisdictii cu un nivel scazut al taxelor, precum Insulele Bermude, Olanda si Irlanda.
De asemenea, oficialii de la Washington estimeaza ca multinationale americane au platit un impozit de doar 2,3% din profiturile de 700 mld. dolari obtinute pe pietele externe in 2004.