Motiunea de cenzura va fi dezbatuta miercuri

Autor: Mediafax 05.05.2009
Motiunea de cenzura "Marea pacaleala PDL-PSD" va fi prezentata luni in plenul reunit al celor doua Camere ale Parlamentului, urmand ca miercuri sa fie dezbatuta si votata, au decis ieri conducerile celor doua Camere ale Parlamentului. "Am stabilit procedura pentru dezbaterea motiunii de cenzura. Ea va fi prezentata luni, la orele 14.00, intr-o sedinta comuna. "Motiunea de cenzura cuprinde o prima parte, care sanctioneaza modul in care, prin demagogie, Guvernul a fost recidivist in a nu-si indeplini promisiunile, apoi o componenta legata de falimentul politicii bugetar-fiscale, cu cifre care arata subfinantare si compromiterea reformei in numeroase domenii. Alocam apoi un spatiu amplu OUG 37/2009, care vizeaza structurile administratiei locale si compromite dreptul la cariera functionarilor publici. A patra componenta e legata de o concluzie care spune ca, in loc sa lupte impotriva crizei, Guvernul nu face decat sa fie un factor de agravare a acesteia, astfel incat, lesne de inteles, prima masura anticriza pe care o propunem este demiterea Guvernului PDL-PSD", a declarat senatorul PNL Varujan Vosganian, fost ministru de finante.