O banca de celule stem va aduce 5% din afacerile Centrului Medical Unirea

Autor: Adelina Mihai 13.05.2009
Banca de celule stem cu depozitare in Romania Stem-Health Unirea, detinuta de unul dintre principalii jucatori de pe piata serviciilor medicale private -Centrul Medical Unirea (CMU) - si de grupul elen Hygeia, va aduce in acest an 5% din cifra de afaceri a CMU, estimata la 16,5 milioane de euro. "Pana la sfarsitul anului credem ca vom preleva aproximativ 1.000 de probe, iar cifra de afaceri a bancii de celule stem va ajunge, in cel mai optimist caz, la 1,5 milioane de euro", a precizat Sergiu Negut, directorul executiv al CMU. Potrivit lui Negut, investitia CMU pentru deschiderea Stern-Health Unirea, in care detine o participatie de 50%, a fost de 1 mil. euro si se va amortiza in trei ani. Valoarea unui contract de prelevare si pastrare a celulelor stem timp de 20 de ani ajunge la 1.600 de euro. In acest moment, institutia colaboreaza cu doua banci, care sunt dispuse sa-i finanteze cu imprumuturi pe potentialii clienti. O alta companie care activeaza pe aceasta piata, estimata anul
trecut la 4.500 de unitati, este Cord Blood Center, cu sediul in Cluj.