Dominic Bruynseels: Probabil BCR va avea nevoie de capital suplimentar

Autor: Voican Razvan 15.05.2009

BCR, cea mai mare banca din sistem, va avea nevoie probabil de majorarea capitalului social, odata ce BNR va creste cerinta de capital, conform testelor de stres discutate recent cu bancile, a declarat vineri presedintele executiv al institutiei financiare, Dominic Bruynseels.

"Stim ca BNR va majora cerinta de capital, dar inca se discuta momentul in care o va face. Conform standardelor internationale de contabilitate, stam foarte bine la capitalizare, dar dupa standardele locale, vom avea nevoie de capital suplimentar din cauza reglementarilor privind provizioanele. Oricum, disponibilitatea capitalului nu va fi o problema pentru noi", afirma seful BCR.