Insanatosirea sanatatii din perspectiva financiara

Piata farmaceuticelor si piata serviciilor medicale private au crescut semnificativ (20-30% in lei) fata de anul trecut in primul trimestru din 2009. Printr-o multime de scaderi se strecoara si cateva cresteri. Ce se ascunde in spatele lor?

Ca sa traducem corect aceasta aparenta "anomalie" pentru cititorul putin familiarizat cu domeniul este necesar sa pozitionam putin lucrurile: piata farmaceutica este parte a pietei ingrijirilor de sanatate, alaturi de piata serviciilor medicale, publice sau private.

Piata ingrijirilor de sanatate din Romania este putin dezvoltata in raport cu media europeana, iar explicatia rezultatelor mentionate mai sus este simpla: cererea de medicamente ramane mare datorita faptului ca tratamentul medicamentos finalizeaza intr-o pondere insemnata ocrotirea sanatatii, iar cererea de servicii medicale private creste datorita limitarilor cantitative si calitative ale serviciilor medicale publice. In plus, cererea agregata de medicamente si servicii medicale este suficient de rigida pentru a nu integra la fel de repede efectele crizei globale ca multe alte piete.

Ca parte a sistemului de sanatate, din ce in ce mai prezent in mass-media in ultima vreme, si piata farmaceutica si cea a serviciilor medicale se lovesc de problema finantarii ocrotirii sanatatii, putin dezbatuta pe scara larga in Romania.

Exista doua axe in analiza comparativa a situatiei Romaniei din perspectiva regionala, europeana si mondiala. In primul rand, nivelul resurselor (posibilitatilor) de care dispunem, reflectat cel mai bine in indicatorul PIB/locuitor, care - desi s-a imbunatatit in ultimii ani - ne situeaza sub media regionala si mondiala si la distanta (de cca. 5 ori mai putin) de media vest-europeana. De asemenea, nivelul preocuparii pentru sanatate, reflectat cel mai bine in procentul cheltuielilor totale pentru sanatate din PIB, unde - cu 3-4% in ultimii ani - ne situam departe de tarile din regiune (Polonia 6,2%, Cehia 6,8%, Ungaria 8,3%), ca sa nu pomenim de Franta (11,1%), Elvetia (11,3%) sau SUA (15,3%).

Adevarul este ca in 1996, atunci cand semnalam pentru prima data nivelul real redus al preocuparii pentru sanatate, credeam ca vom avea nevoie de 5-10 ani ca sa remediem situatia; iata ca de atunci au trecut 13 ani, printre care ultimii 10 sub forma asigurarilor sociale de sanatate, si am ramas la acest indicator la nivelul mediu al Africii, Asiei si Orientului Mijlociu.

Pe fondul redresarii economice, cheltuielile totale pentru sanatate au crescut semnificativ; desi cu privire la cheltuielile private avem doar estimari (care insumate variaza in functie de surse intre 1 si 2 mld. euro pentru 2008), fondurile sistemului public de asigurari au crescut de la 1 mld. euro in 1999 la 4,5 mld. euro in 2008, ceea ce ridica un semn de intrebare asupra eficientei folosirii acestor fonduri.

Fara sa diminuam meritele si progresele din ultimii ani, nu putem trece nici peste responsabilitatea autoritatilor de la diferite niveluri cu privire la starea actuala si perspectivele sanatatii din Romania. Conform sondajului Colegiului Medicilor, pacientii apreciaza - pe o scala de la 1 la 10 - sistemul de sanatate cu nota 7, iar medicii cu nota 5, ceea ce denota ca mai sunt multe de facut.

 

Sanatatea ca si educatia sunt sisteme care functioneaza pe termen lung. Desi sunt exprimate diferite nemultumiri, nu rezulta deloc clar ce ne dorim de fapt ca tara si ca societate, pentru noi si pentru concetatenii nostri. Stiind ca sanatatea este garantata de Constitutie, dar luand act de deficitele cronice ale sistemului public si de dificultatea de a asigura corespunzator aceasta nevoie, cred ca este cazul sa punem problema pragmatic si sa incercam sa lamurim un posibil model de finantare sustenabil.

Sistemul de sanatate ar trebui sa raspunda in Romania unor nevoi situate pe urmatoarele trei niveluri. Un nivel minim: datorita ratei mici dintre contribuabili si beneficiari (23% din potentialii beneficiari sunt si contribuabili) si pentru a evita marginalizarea completa a unei categorii de persoane, trebuie definit setul de servicii vitale, care reprezinta nivelul minim de ingrijire de care beneficiaza orice cetatean roman, daca nu este contribuabil la sistemul asigurarilor sociale de sanatate. Acest nivel ar trebui finantat pentru pacientii necotizanti de la bugetul de stat (din taxe si impozite, in afara contributiilor obligatorii pentru sanatate) in sensul acoperirii obligatiei constitutionale actuale in sens minimal.

Un nivel social: ne putem propune ca sistemul public sa-si indeplineasca in mod real menirea de sistem social, care sa acorde un nivel de ingrijire decent tuturor contribuabililor, reconfigurand sistemul actual (in care, conform raportului Comisiei Prezidentiale de anul trecut, se intampla ca 8% din beneficiari sa consume 70% din resurse) prin transferul componentei sociale catre nivelul minim si a componentei "de lux" catre nivelul urmator. Pe de o parte s-ar fixa un nivel realist de asteptari, pentru ca nu putem asigura prin sistemul public de sanatate actual (cu o finantare de doar putin peste 200 €/cetatean/an) un nivel comparabil cu cel vest-european (care beneficiaza de la tara la tara de disponibilitati de 10-20 ori mai mari), iar pe de alta parte s-ar descuraja tendinta sesizabila de a evita sustinerea financiara a sistemului, dar de a solicita beneficii de la acesta.

Nivelul voluntar/privat: se poate creste afluxul de resurse financiare catre sanatate prin demararea de asigurari private, in conditii de deductibilitate fiscala, care pot acoperi nevoi si riscuri neacoperite de nivelul social si pot sustine concurenta intre zona publica si cea privata, care in momentul de fata nu depaseste 10% din piata totala.

Doar competitia va avea un efect benefic asupra calitatii si pretului serviciilor medicale pe termen mediu si lung, in interesul pacientilor si ai clientilor sanatosi ai sistemului de sanatate.