Miliardarul Mittal opreste productia la Hunedoara

Autor: Miruna Lebedencu 20.05.2009
Combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara, parte a celui mai mare producator de otel la nivel mondial - ArcelorMittal, si-a oprit ieri productia din cauza lipsei de comenzi, sindicatele estimand ca activitatea ar putea fi reluata peste o luna.
Astfel, productia la combinatul ArcelorMittal Hunedoara este oprita pentru a treia oara in ultimele sapte luni.
"Angajatii s-ar putea intoarce la serviciu pana in data de 10 iunie. Avem semnale ca se vor incheia cateva contracte, astfel ca pana cel tarziu in data de 10 iunie productia siderurgica sa fie reluata", a declarat presedintele sindicatului "Siderurgistul", Petru Vaidos, citat de Mediafax. El a mentionat ca pe perioada in care va fi oprita productia angajatii au avut posibilitatea sa opteze intre concediu de odihna sau somaj tehnic, platit cu 75% din salariu, la care se adauga sporul de vechime.
Combinatul a obtinut anul trecut un profit net de 2,18 mil. lei, dupa ce in 2007 a inregistrat o pierdere de 51,8 mil. lei (14,2 mil. euro). Afacerile companiei s-au diminuat in 2008 cu aproape 11%, la 592,1 mil. lei (161,3 mil. euro). Grupul ArcelorMittal detine in Romania alte trei combinate, la Iasi, Galati si Roman, precum si operatorul portuar Romportmet Galati.
In ceea ce priveste combinatul de la Galati, Adunarea Generala a Actionarilor a aprobat ieri prin vot decizia luata de conducere in urma cu o luna de inchidere a Uzinei Cocso-Chimice de pe platforma siderurgica galateana, au declarat surse din cadrul companiei, citate de Mediafax. Potrivit surselor citate, urmeaza ca, in termen de 15 zile, decizia sa fie comunicata Oficiului Registrului Comertului si publicata, iar apoi vor demara procedurile de oprire a activitatii uzinei.
Conducerea combinatului a anuntat in aprilie ca din lipsa de comenzi va inchide Uzina Cocso-Chimica, in cadrul careia lucreaza circa 1.500 de oameni, fluxul tehnologic al celor doua furnale ce raman functionale urmand sa fie asigurat cu cocs importat din Polonia.