FANTASY & SCIENCE FICTION / Partea si intregul

Candva, la mijlocul anilor ’70, Kingsley Amis, Arthur C. Clarke si Brian Aldiss faceau parte din juriul care urma sa acorde Victor Gollancz Prize for Science Fiction. Alegerea lor se indrepta spre romanul de debut (scris special pentru candidatura la acest premiu) al unui tanar de nici 30 de ani, Salman Rushdie pe numele lui, iar romanul se chema Grimus* Numai ca, in ultimul moment, editorul a retras romanul din competitie, intuind ca, daca va intra in lumea literara ca scriitor de SF, tanarul Rushdie isi va rata cariera.
A fost bine? A fost rau? Te intreaba si socoate, draga cititorule...
Grimus este SF, fantasy, fantastic, utopie, realism magic... Filosofie, mitologie, religie... O haina impletita din trimiteri spre opere literare celebre (Gulliver, Divina Comedie, Hamlet etc.). Un amestec de culturi, de stiluri care, ciudat, confera unitate discursului narativ.
Despre ce este totusi vorba in acest roman?
Vultur-in-Zbor, indian (adica piele-rosie) originar din Amerindia, devine nemuritor, dar, dupa 777 ani, 7 luni si 7 zile, isi doreste sa imbatraneasca. Pleaca in cautarea surorii lui, nemuritoare si ea, in urma consumarii aceluiasi elixir, si ajunge pe insula Calf. Acolo nu-si mai doreste decat sa traiasca multumit in orasul K, oras in care s-au adunat nemuritori din spatiu si timp.
Sau mai bine sa-l lasam pe Rushdie insusi, care face acest rezumat intr-o replica din final a lui Grimus (ma feresc de spoilere, as ca nu voi spune cine este Grimus): „Negi faptul ca, alegandu-te drept Subiect, ti-am remodelat viata de atunci incolo? Negi faptul ca, luand-o pe sora ta din tribul axona, ti-am provocat expulzarea? Negi faptul ca, izgonindu-l pe Nicholas Deggle in continuumul tau, te-am calauzit spre insula Calf? Negi faptul ca, lasandu-te sa cutreieri lumea timp de secole, in loc sa te aduc aici, te-am facut barbatul care esti acum, cameleonic, flexibil si dezorientat? Negi faptul ca, alegand un om asemanator mie ca infatisare, am estimat cu precizie efectul unui asemenea om asupra lui Virgil si a orasului K? Negi faptul ca te-am ademenit pana aici cu ajutorul Spectrului Prepelicarului? Negi faptul ca am croit o cale prin infinitele timpuri prezente si viitoruri potentiale pentru a face posibila aceasta intalnire? (Apoi, revenind la vocea sa normala:) De care din binecuvantarile Domului tau te lepezi?"
Este Grimus un roman SF? Daca vrem sa fie, da, este. Cu bunele si cu relele genului. Printre cele rele, acea „pasareasca SF" care alunga cititorii onesti, ca in acest fragment: (este vorba despre Trandafirul de Piatra, obiect fantastic sau fantasy care, de fapt, era un artefact, un instrument, un obiect SF): „In anumite Dimensiuni Obiectul este diferit, spuse Grimus. Stii, variaza in functie de insusirile speciei dominante. Exista reglaje pentru deformari ale spatiului, pentru Calatoria in dimensiuni paralele si asa mai departe." sau „Ma aflam acolo, pe Thera, in spatele stelei Nus, la marginea galaxiei Yawy Klim din Nirveesu gorfic." Ei? Cati dintre citiorii care nu sunt fani-pe-viata ai sefeului ar continua lectura? Nu-i vorba ca am destui amici fani SF care au abandonat cartea, cu toate portile spatio-temporale, cu tot noianul de lumi si universuri paralele, de artefacte (printre care Ochiul Ion, Cristalul de Apa, Cristalul Potentialitatilor, Subsumantul - o sfera cu doua manere care facea ca, atunci cand doi oameni apucau de ele, acestia sa poata comunica telepatic)...
Pierderea lor! E drept ca am simtit de multe ori nevoia sa las si eu cartea lui Rushdie si sa caut alta, numai ca, de fiecare data, cand sa abndonez, dadeam peste o pagina de o frumusete care... care ma mai tinea acolo, lipit de carte, inca 50 de pagini. Si tot asa.
Grimus este o carte care se ia in doze mici, se mai inghite si-n sec din loc in loc, dar pe cei rabdatori soarta ii va rasplati.
Pentru ca sunt lucruri pe care nu le bagi in seama atunci cand ele se intampla, apoi, dupa zeci de pagini, iti spune Rushdie una-alta si deodata faci toate legaturile intre fraze si replici si imagini... De ce? Tocmai pentru ca, citind, esti - te obliga autorul, scriitura lui – foarte aproape de text si scapi din vedere intregul.
Sau n-o fi vina noastra, a cititorilor, o fi vina lui.
Dar cand ai in pix atata dumnezeire cat are Salman Rushdie... ce mai conteaza a cui e vina? Ce mai conteaza daca exista o vina, in fond?
Ramanem cu pagini de text pe care le putem citi oricand cu incantare, chiar daca a trebuit sa scormonim dupa ele, sa ne ambitionam sa nu renuntam la lectura. Pana la urma merita.

*) Salman Rushdie – Grimus
Editura Polirom, 2008
Traducere din limba engleza si note de Daniela Rogobete