SSIF Broker isi restructureaza reteaua teritoriala

Ziarul Financiar 22.05.2009

Societatea de Investitii Financiare (SSIF) Broker Cluj-Napoca intentioneaza sa isi restructureze reteaua teritoriala prin transformarea sucursalelor neprofitabile in agentii, in scopul eficientizarii activitatii, a declarat pentru Mediafax Anton Ionescu, presedintele CA al firmei.

"Am invitat directorii de sucursale sa discutam in legatura cu transformarea in agentii a sucursalelor neprofitabile si am ajuns la ideea ca am putea transforma in agentii majoritatea sucursalelor, in afara de cele din Bucuresti si Oradea. Totusi, inca nu s-a luat nicio decizie in acest sens, suntem in curs de analizare a problemei", a spus Ionescu.

De asemenea, firma planuieste sa isi reduca costurilor prin optimizarea numarului de salariati si transformarea agentilor de bursa in agenti delegati sau persoane fizice autorizate, fara ca activitatea de intermediere sa fie, insa, afectata, potrivit presedintelui CA.