Prodvinalco Cluj: Piata ne obliga sa reducem marjele de profit si sa plusam in promovare

Autor: Diana Tudor Stoica 24.05.2009

Producatorul de bauturi alcoolice Prodvinalco din Cluj-Napoca vizeaza pentru anul acesta consolidarea cotelor de piata a brandurilor cheie, desi estimeaza o scadere a rezultatelor financiare comparativ cu 2008 pe fondul crizei.

 "In astfel de perioade suntem obligati sa reducem marginile produselor noastre, sa crestem investitiile in promovare astfel incat brandurile de perspectiva sa iasa intarite. Acesta este motivul pentru care planul de profit net pe 2009 se situeaza intre 4,6 milioane de lei, pragul minim, si 6,6 milioane de lei, in cel mai bun caz, in timp ce pentru cifra de afaceri asteptam stagnare sau o scadere de pana la 10%", a declarat Andi Dascal, directorul general al Prodvinalco. 
Dascal, 38 de ani, absolvent al Facultatii de Inginerie Geofizica din cadrul Universitatii Babes Bolyai din Cluj-Napoca, a lucrat timp de sase ani in Unilever South Central Europe (USCE) ca sales unit manager, dar si in cadrul Aquila, ca group director, inainte de a veni la Prodvinalco. Aici a ocupat initial pozitia de director de vanzari, iar ulterior pe cea de director general adjunct inainte de a prelua conducerea executiva a companiei.
 
Manageri scoliti in Unilever
Dascal nu este insa singurul manager din companie cu experienta in companii multinationale. Directorul tehnic, Emil Ciumbrudean, in varsta de 36 de ani, coordoneaza de anul trecut departamentele de productie, logistica si achizitii ale Prodvinalco dupa o experienta de zece ani in cadrul Ursus Breweries. Ultima pozitie detinuta de el in cadrul producatorului de bere a fost de brewing manager. De asemenea, directorul de vanzari, Ioan Ungur, 35 de ani, a lucrat mai multi ani in echipa de trade marketing si vanzari a Unilever South Central Europe, avand responsabilitati atat in Romania, cat si in tarile invecinate inainte de a se alatura echipei Prodvinalco in 2004. Ungur coordoneaza departamentele de vanzari si trademarketing.
"Experienta mea in Unilever a fost factorul determinant pentru rezultatele pe care le-am obtinut la Prodvinalco", spune Dascal. Astfel, in 2008 producatorul a inregistrat o cifra de afaceri (fara acciza) de 49,9 mil. lei (13,5 mil. euro), in crestere cu 29% fata de rezultate obtinute in anul precedent. In aceeasi perioada, Prodvinalco a obtinut un profit de 8,5 mil. lei (2,3 mil. euro), fata de 460.000 de lei, cat realizase in 2007.
De asemenea, in primul trimestru al acestui an profitul net al companiei a fost de 2,2 mil. lei (0,5 mil. euro), cu 22% mai mare fata de cel inregistrat in primele trei luni din 2008, chiar daca cifra de afaceri obtinuta in perioada ianuarie-martie 2009 a fost cu 6% mai mica decat in primele luni ale anului trecut din cauza scaderii generale a pietei pe fondul crizei financiare.
 
Din liga secunda la nivel national
"Aceste rezultate au fost posibile datorita transformarilor dramatice care s-au operat in companie: restructurari, reduceri de costuri, investitii in vanzari si marketing, dar in primul rand schimbarii culturii organizationale, iar o cultura organizationala solida reprezinta unul dintre cele mai importante si puternice instrumente de care un manager se foloseste pentru a conduce compania", afirma directorul general al companiei.
Producatorul de bauturi alcoolice din Cluj a fost infiintat in 1932 ca depozit judetean ce tinea de MAT (Monopolul Alcoolului si Tutunului), iar in 1951 a fost nationalizat devenind Intreprinderea de Vin si Bauturi Alcoolice Vinalcool. Compania a pastrat acest nume pana in 1990, cand a fost organizata ca societate pe actiuni detinuta de stat si a preluat denumirea de Prodvinalco SA. In 1998 devine companie privata, avand ca actionari Asociatia Salariatilor si alti actionari externi care au subscris ofertei publice.
"Din 2004 compania a inceput un proces de relansare si modernizare, s-a creat o structura de vanzari la nivel national, iar managementul a fost preluat de catre o echipa noua formata dintr-un board executiv. Prodvinalco s-a transformat astfel dintr-un jucator local in unul national", povesteste directorul general al companiei.
In prezent, singura capacitate de productie a companiei, situata in localitatea Baciu din judetul Cluj-Napoca, are cinci linii de productie si o capacitate de depozitare de 600.000 de sticle. Potrivit datelor companiei de retail audit MEMRB, citate de reprezentantii Prodvinalco, producatorul de bauturi alcoolice din Cluj detine locul intai in categoria bitter cu brandul Senator (45% cota de piata in volum), locul doi in categoria Alcoholic Drinks cu marcile R26 si V33 (7,5% cota de piata), locul cinci in categoria brandy cu brandul Iancu (4,3% cota de piata) si locul cinci in categoria vermut cu Florio Senator (3.9% cota de piata).
Prodvinalco, companie listata la Bursa de Valori din Bucuresti, are ca principali competitori companiile Scandic Distilleries, Alexandrion si Prodal 94. Actionariatul Prodvinalco este controlat de Prodvinalco Cluj, filiala Gherla (17,7%), Todea Mircia-Dorin (17,1%), Albon Vasile (15,7%), Hosu Viorel-Marcel (10,1%), Moraru Constantin (9,9%), Broadhurst Investments Limited (7%) si Albon Carmen (1,5%). Restul de 21% din titluri sunt detinute de 24.680 de actionari, fiecare cu o pondere sub 1%.