Rulmentul Brasov nu prezinta in continuare interes pentru investitori

Autor: Mediafax 31.05.2009
Lichidatorii Rulmentul Brasov au organizat ultima licitatie pentru platforma Rulmentul, cea de-a saisprezecea, insa nici la aceasta nu s-a prezentat niciun cumparator, urmand ca din 4 iunie, in fiecare zi de joi, sa fie organizate licitatii pentru vanzarea societatii pe pachete separate. Pentru pachetul de bunuri imobile, care cuprinde terenul de 44 de hectare si constructiile aferente, a fost stabilit pretul de 30,3 milioane euro (fara TVA), iar pentru pachetul de bunuri mobile - scule si echipamente - pretul este de 4,7 milioane euro (fara TVA), potrivit sursei citate. Lichidatorii au anulat in 18 martie licitatia castigata in decembrie 2008 de societatea Tampa Resort, deoarece societatea nu a platit suma de 35 mil. euro la care a fost adjudecata platforma Rulmentul. Rulmentul are datorii la stat de circa 80 mil. lei.