ZF Expert: „Prima casa" va avea un succes mai mare in provincie, unde veniturile sunt mai modeste

Ziarul Financiar 04.06.2009

Costurile pentru cei interesati sa achizitioneze o locuinta prin programul „Prima casa", initiat de Ministerul Finantelor si care are o valoare de un miliard de euro, ar putea sa scada chiar si cu 60%, pentru ca prin garantarea de stat, guvernul preia riscurile de la client.



 
„Costul pentru client coboara si cu 60%, pentru ca statul preia riscul, este o reducere fantastica. Prin reducerea costului, mai multi clienti se vor califica acum la credite. Efectul favorabil va fi in orasele mici, nu in orasele mari", spune Dana Demetrian, director executiv Pol Administrativ al retelei BRD-SocGen.
Ea noteaza ca in orasele mici, unde si veniturile sunt mai modeste, clientii practic nu mai aveau acces la credite dupa introducerea testelor de stres si a cheltuielilor forfetare. Rata lunarar la un credit ipotecar de 60.000 de euro coboara prin programul guvernamental de la 600 de euro la 300-350 de euro, ceea ce ar trebui sa permita unui numar mai mare de clienti sa se califice", apreciaza Demetrian. In orasele mici si preturile locuintelor sunt mai moderate fata de Capitala. La nivel national, valoarea medie a unui credit ipotecar nu depaseste in prezent 35.000-40.000 de euro. „Dobanda nu reflecta doar costul fondurilor, ci si riscul, care a crescut si astfel nu sunt motive naturale pentru o scadere, decat daca vine statul", subliniaza Demetrian.
Ideea este sustinuta si de Valentin Ilie, CEO al companiei de consultanta Coldwell Banker Affiliates of Romania, care considera ca dezvoltatorii se vor plia pe acest program in urmatoarea perioada. „Avem nevoie de apartamente construite in functie de veniturile populatiei si trebuie sa construim pe un anumit target." De altfel, impactul psihologic al programului s-a resimtit imediat la agentiile imobiliare, numarul persoanelor interesate de achizitia de locuinte fiind mult mai mare decat la inceputul anului. „In cele patru sucursale din Bucuresti vin zilnic 100 de oameni care ne intreaba despre acest program, fata de sfarsitul anului trecut cand agentiile erau goale si ne gandeam chiar sa inchidem unele dintre ele", explica Ilie. Potrivit lui, din primavara anului trecut piata locuintelor s-a blocat. 50% dintre cumparatori erau persoanele care achizitionau o locuinta pentru a o revinde, din restul de 50%, circa 80% vindeau casele vechi pentru a-si achizitiona o locuinta noua, iar 20% erau la prima locuinta.
Programul este asteptat cu nerabdare de investitorii imobiliari, pentru ca ar putea readuce cererea pentru locuinte noi. „Daca piata de apartamente vechi nu se deblocheaza, nici piata de apartamente noi nu va lua avant. Nu am scazut preturile si nici nu vom face acest lucru. Putem sa stam in asteptare un an, doi. Cel mai probabil, pentru a antrena vanzarile, vom veni cu oferte si metode de plata. Am vandut apartamente de la inceputul anului la Asmita la pretul de lista pe care nu l-am mai modificat din iunie anul trecut", spune Atena Tiplic, sales manager al Asmita Gardens.
„Este un program bun si cred ca trebuie inceput. Nu avem niciun fel de experienta din acest punct de vedere, dar trebuie sa incercam. Lucrurile sunt complexe. Oamenii de exemplu nu mai au incredere sa cumpere un apartament care nu este finalizat. Vor sa-l vada, sa stie ca e acolo si apoi iau decizia de cumparare", sustine si Valentin Ilie.
Cei mai reticenti sunt constructorii, care considera ca impactul programului nu va fi foarte mare daca nu va fi continuat de alte masuri care sa sustina piata constructiilor. „Nu cred ca garantia este problema, ci daca te califici pentru un credit sau nu, pentru ca nu stiu pe criza asta cand exista nesiguranta locului de munca si veniturile scad cati oameni se mai califica la un credit. Acest program trebuia sa se adreseze unei mase cat mai largi a populatiei, pentru ca in forma actuala se adreseaza unui segment demografic care este redus in comparatie cu piata", afirma Laviniu Beze, director in cadrul Cominco. Totusi, suma maxima de 60.000 de euro pe care Guvernul o va garanta la acordarea unui credit ipotecar ar putea fi suficienta pentru achizitia unei locuinte construite in perioade de criza. „Trebuie sa tinem cont si de faptul ca materialele de constructii au scazut si deci preturile la care vor fi construite noile locuinte sunt mai mici ca pana acum", sustine Beze.
Mai mult, Valentin Ilie considera ca programul ar trebui sa fie extins si pentru constructia caselor. „Sunt multe persoane care se orienteaza catre achizitionarea unei case in apropierea Bucurestiului decat catre un apartament."
 
Enigmele „Primei case"