Rizek, CEO Flamingo: Am putea beneficia de iesirea din piata a unor retaileri

Autor: Alexandru Anghel 04.06.2009

Retailerul de electronice si electrocasnice Flamingo International estimeaza ca jucatorii specializati ar putea inregistra din nou aprecieri ale vanzarilor incepand cu luna septembrie, odata cu iesirea din piata a unor companii mai mici si cu revenirea cererii.



Falimentul unor retaileri de volum mai mic sau retaileri specializati ar putea conduce daca nu spre cres-tere, atunci spre o scadere mai mica a vanzarilor, chiar daca acesti jucatori care se confrunta cu insolventa au rulaje reduse in aceasta perioada.

"Multe companii se chinuie sa supravietuiasca. Am putea beneficia pana in toamna de faptul ca unele companii vor iesi din piata, iar portofoliul lor ar putea sa se imparta intre primii trei retaileri", a spus Jiri Rizek, directorul general al Flamingo, companie a carei capitalizare bursiera se ridica la 7,2 mil. euro in prezent.
 
Primii trei retaileri au 65% din piata
Piata de electronice si electrocasnice, care a inregistrat anul trecut o valoare de peste 1,2 miliarde de euro, este dirijata de retailerii specializati Altex, Domo si Flamingo, care impreuna insumeaza o cota de piata de circa 65%.
K Tech Electronics, care detine lantul de magazine IT Ultra Pro Computers, este prima companie care se confrunta cu o situatie apropiata de insolventa. Distribuitorul de produse IT Tornado Systems si producatorul de solutii de securitate informationala BitDefender au cerut falimentul Ultra Pro in instanta Tribunalului Constanta pentru a recupera datorii de cateva zeci de mii de euro.
Potrivit unor surse apropiate companiei, K Tech, fondata de familia Fughina, are datorii de peste 15 milioane de euro catre furnizori si banci.
Retailul IT a inregistrat in primele trei luni ale anului scaderi de aproape 70%, potrivit unui studiu al companiei de cercetare GFK, fiind cel mai afectat segment din piata de electronice si electrocasnice. In acelasi timp intreaga piata a scazut cu 40%.
 
Vanzarile revin in august
"Nici in vara nu vad o revenire a vanzarilor IT pentru ca acestea nu reprezinta o prioritate in mai-iulie. De obicei IT-ul revine in august. Am stabilizat reteaua si vom avea din toamna o revenire, chiar daca nu va fi la cifrele anterioare. Rezultatul va fi o stabilizare a pietei", a spus Rizek.
O estimare asemanatoare au emis la finalul lunii mai si analistii firmei de brokeraj Raiffeisen Capital & Investments, care se asteapta ca in trimestrul trei vanzarile Flamingo sa revina pe un trend ascendent, dupa ce compania a trecut de minimul posibil. Flamingo a incheiat primele trei luni cu pierderi de 23 mil. lei (5,4 mil. euro), de circa sase ori mai mari decat in acelasi interval din 2008. In acelasi timp vanzarile au scazut cu 40%, la 100 mil. lei. "La nivel anual scaderea pietei electrocasnicelor va fi totusi mai mica de procentul de 40% raportat acum, pentru ca in perioada de final de an, septembrie - decembrie, vanzarile erau deja mai mici, iar referinta se va face la un nivel mai redus", a spus Rizek.
Flamingo, care anul trecut a inregistrat afaceri de 202 mil. euro, detine o retea de 90 de magazine, din care 29 sunt de suprafata mare sub brandul Flanco World. Actionarii cu cele mai mari detineri Flamingo sunt Dragos Cinca ( 25%) si Dan Adamescu (20%) .