CRONICA DE TEATRU / Festivaluri de teatru. Avantaj Sibiu

Autor: Cristina Modreanu 10.06.2009

 
Dintre toate festivalurile de teatru din tara – si sunt destule, mai multe decat poate duce oricare critic de teatru – Sibiul este, cred, cel mai in avantaj: are continuitate de-a lungul celor 16 ani de cand se desfasoara, are ambitia unui organizator (actorul Constantin Chiriac, initiatorul festivalului) care traverseaza lumea de-a lungul unui an intreg pentru a vedea spectacole si a stabili contacte, are in avantajul lui timpul din an in care se desfasoara. Poate sa nu para important acest din urma element, dar anul acesta timpul n-a tinut deloc cu festivalul, si abia atunci intelegi cat de important este el de fapt. Gratie vremii frumoase de sfarsit de mai, inceput de iunie, festivalul si-a putut dezvolta in ani dimensiunea de strada, care a strans din ce in ce mai multi privitori. In anii cand vremea a fost de partea teatrului, intreg orasul parea o scena, in fiecare piata, piateta, promenada jucandu-se spectacole, cand nu era vorba despre creatii deambulatorii, care traversau in mers strazile orasului, purtand cu ele semnul unei alte lumi, lumea teatrului.
Din pacate, anul acesta majoritatea spectacolelor de strada au fost amanate sau suspendate, iar deschiderea FITS 2009, planuita a avea loc cu ocazia premierei spectacolului Metamorfoze, dupa Ovidiu, in regia lui Silviu Purcarete, jucat in aer liber, a fost si ea compromisa de vremea extrem de rea. Jucand, totusi, a doua zi, actorii au facut un efort supraomenesc, iar unul dintre ei a ajuns la spital in soc termic imediat dupa reprezentatia la care spectatorii asistasera inveliti in pelerine de plastic.
***
Din fericire, "reteta" festivalului de la Sibiu include si alte ingrediente care nu pot fi afectate de ploaie: spectacolele indoor si partea teoretica constand in conferinte, lansari de carte, spectacole-lectura. Acestea s-au desfasurat intr-un nou spatiu – spectaculos – aflat in subsolul uneia dintre cladirile istorice recent renovate din Piata Mica si numit Centrul Cultural Habitus, care a devenit, intr-un fel, inima festivalului, locul in care invitatii isi petreceau diminetile in lipsa fascinatiei orasului care nu se putea exercita asupra lor din cauza norilor. Aici a vorbit eseistul George Banu despre noapte, in pictura si in teatru, si despre influentele ei in opera spectacologica a regizorilor polonezi Grotowski si Kantor. Aici a prezentat celebrul scenograf Jean Guy Lecat, fost colaborator al lui Peter Brook, seria spatiilor de joc modificate de el de-a lungul timpului prin lume, pentru mai buna lor functionare in beneficiul spectacolelor jucate inauntru. Scenografii spectaculoase puse la punct cu mijloace minime, cautand mereu simplitatea extrema, materiale ieftine ce transforma radical un loc, proiectandu-l intr-o alta dimensiune – toate s-au succedat sub privirile celor prezenti uimindu-i. Tot aici s-au lansat carti: volumul despre regizorul Pippo Delbono, recent premiat cu Premiul Europa – Noi realitati teatrale (in traducerea excelenta a Andreei Dumitru si editarea Fundatiei "Camil Petrescu", cu sprijinul FITS), precum si volumul despre Poezie ca spectacol, semnat de Constantin Chiriac, care a facut cadou asistentei, dupa lansare, un recital de poezie in care Eminescu si Creanga pareau sa dialogheze peste timp.
Dintre spectacolele jucate "inauntru" – teatrul din Sibiu si-a extins de mult activitatea in mai multe spatii de joc, transformand doua hale industriale in aces scop, iar in timpul festivalului joaca si in Casa de Cultura, Teatrul Thalia si Teatrul Gong – s-au remarcat Livada de Visini dupa Cehov, purtand semnatura lui Eimuntas Nekrosius, regizor lituanian a carui voga a atins punctul maxim la inceputul anilor 90, spectacolul Faust regizat de Silviu Purcarete (invitat anul acesta in sectiunea oficiala a Festivalului de la Edinburgh), Studiu despre Medea in regia lui Antonio Latella (spectacol provocator, socant pentru spectatorii confruntati cu nuditatea deplina a performerilor si epuizant pentru cei ce jucau, solicitati fizic la maximum) si, mai ales, cea mai recenta montare a lui Andryi Zholdak, regizorul "infiat" de Nationalul sibian.
Jucat intr-un dintre halele industriale de care pomeneam mai devreme, Woyzeck-ul lui Zholdak e un amestec de teatru, concert, expozitie, instalatie, film si cercetare stiintifica. Mostra de teatru postdramatic, in care scenariul obisnuit de spectacol e pur si simplu aruncat in aer, spectacolul lui Zholdak sfideaza locurile comune, uneori confortabile, ale teatrului si transforma intreg spatiul de joc intr-un camp de lupta. Nu da nici o pauza nici celor ce joaca, nici celor ce privesc, implicati cu totii intr-un antrenament dur al nervilor si simturilor provocate la maximum. In fiecare dintre incaperile din plexiglas aflate in "scena", se intampla permanent cate ceva, cand nu au loc actiuni simultane, muzica se aude la maximum tot timpul, iar sunetele complexe ce insotesc unele dintre miscarile actorilor se adauga si ele in aceasta mixtura sonora acida. Care e concurata de amestecul de imagini ce curge pe cele trei ecrane aflate unul langa altul. La fel ca in Viata cu un idiot, montat acum doi ani la Sibiu, fiecare spectator isi poate alcatui propriul montaj, in functie de ce alege sa priveasca. Woyzeck nu e numai un bombardament al simturilor, ci si un curajos spectacol politic, regizorul gasind vinovate pentru alienarea individului sistemele totalitare care il sufoca si ii distrug structura interioara altfel buna, in mod autentic. "Omul sub vremuri" e teza regizorului, care insa ofera o razbunare individului proiectandu-l in eternitate – la final, cuplul pleaca cu "nava cosmica Buchner" si se pierde printre galaxii.
Dincolo de festival, Zholdak ramane la Sibiu unde incepe chiar in aceste zile repetitiile pentru un nou spectacol, o montare cu "Turandot", despre care spune ca nu stie inca absolut nimic. Un lucru e sigur insa: va colabora cu scenograful roman Dragos Buhagiar. Si inca ceva: va provoca din nou intelegerea comuna despre teatru. Sibiul e un loc propice pentru asta.