ATELIER / Arhiva artei tinere romanesti merge la Venetia

Autor: Pop Ioan 10.06.2009

Odata cu debutul celei de-a 53-a editii a Bienalei de Arta de la Venetia, in Noua Galerie a Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica a fost inaugurata vineri, 5 iunie, expozitia „Globuri de sticla (25 de case demolate)", a tanarului artist vizual Mircea Nicolae.



 
Proiectul reprezinta, in esenta sa, o atitudine reflexiva asupra disparitiei unei „lumi" (imobilele de joasa inaltime construite la sfarsitul secolului al XIX-lea si in prima parte a secolului al XX-lea in zona centrala a Bucurestiului) si asupra aparitiei uneia noi (locuintele sau sediile de firma).
Mircea Nicolae este castigatorul primei rezidente oferite de Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia, initiativa care se inscrie in strategia Institutului Cultural Roman privind incurajarea tinerilor in diverse domenii de creatie, prin acordarea de burse si rezidente.
Juriul care a selectat proiectul castigator a fost compus din nume de prestigiu precum Andreas Fogarasi, castigatorul marelui premiu "Leul de aur" pentru cel mai bun proiect national la ultima editie a Bienalei de Arta de la Venetia, Erwin Kessler, critic de arta din Romania, Fabio Cavallucci, coordonatorul editiei din 2008 a Bienalei Europene de Arta Contemporana "Manifesta" si fost director al Galeriei Civice din Trento, Saverino Simi de Burgis, critic de arta, profesor la Academia de Arte din Venetia.
Pe durata primelor luni de rezidenta, Mircea Nicolae va expune proiectul castigator, urmand ca in ultima parte a rezidentei sa realizeze un work in progress intitulat „Young Romanian Art", demers curatorial care va genera o importanta „Arhiva a Artei Tinere din Romania".
Printre artistii care au raspuns favorabil apelului lui Mircea Nicolae de a trimite lucrari reprezentative, care sa fie expuse in Noua Galerie a Institutului Roman de la Venetia pe durata Bienalei de Arta, se numara Alina Andrei, Michele Bressan, Anca Benera, Vlad Nanca, Daniel Knorr, Bogdan Bodeianu, Razvan Botis, Tudor Bratu, Sebastian Big, Dragos Burlacu, Simion Cernica, Claudiu Ciobanu, Elena Ciobanu, Alexandru Ciubotariu, Claudiu Cobilanschi, Cuzina, Suzana Dan, Dumitras/Nasui/Muntean, Bogdan Garbovan, Mihai Iepure Gorski, Teo Isfan, Cezar Lazarescu, Benedek Levente, No Limits Missionary, Mircea Nicolae, Dragos Platon, Tudor Prisacariu, Lea Rasovszky, Jean-Lorin Sterian, Oana Toderica.
Rezidenta urmareste atat incurajarea modalitatilor novatoare de analiza si interpretare creativa a tematicii actualei editii a Bienalei de Arta de la Venetia, care se desfasoara sub genericul „Making Worlds", cat si promovarea, in contextul celui mai important eveniment de pe scena internationala a artelor vizuale, a potentialului artistilor romani formati sau afirmati dupa 1989.
De asemenea, intentia Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia este de a transforma rezidenta intr-un proiect propriu de participare la Bienala de Arta si la Bienala de Arhitectura de la Venetia, in cadrul sectiunii „Proiecte colaterale".