Miliardarul Mittal inchide un laminor la Roman, unde are pierderi uriase

Autor: Andrei Chirileasa 01.07.2009
Producatorul de tevi ArcelorMittal Tubular Products Roman (PTRO), detinut de gigantul siderurgic ArcelorMittal, controlat de miliardarul indian Laksmi Mittal (foto), a intrerupt activitatea de la Laminorul 6, pentru o perioada de trei luni, incepand de miercuri, 1 iulie. Masura a fost aprobata de Consiliul de Administratie, in conformitate cu prevederile actului constitutiv al companiei si ale legii societatilor comerciale, se arata intr-un raport al companiei catre Bursa de Valori, fara a fi precizate insa motivele acestei decizii. Combinatul de la Roman a incheiat primele trei luni cu pierderi de 116,2 mil. lei (27,5 mil. euro), dupa ce a raportat in 2008 pierderi record de 183 mil. lei (aproape 50 mil. euro). In 2007, pierderile au fost de circa 12 mil. euro. Situatia financiara a combinatului s-a deteriorat puternic in ultimii ani, desi afacerile s-au mentinut la un nivel constant. Compania avea datorii totale de 675 mil. lei (168 mil. euro) la finele anului trecut si capitaluri proprii de 75 mil. lei. Principalul actionar minoritar este SIF Moldova, cu 14% din actiuni.