Dupa ce a primit 150 de ani de inchisoare, Madoff isi angajeaza consultant pentru a-i gasi cea mai buna inchisoare

Ziarul Financiar 05.07.2009

Bernard Madoff a angajat un consultant veteran in materie de penitenciare care sa-l ajute sa gaseasca cea mai buna inchisoare unde sa-si petreaca cei 150 de ani la care a fost condamnat, luni, pentru cea mai mare frauda comisa pe Wall Street, scrie The Times, citat de Mediafax.

Dupa aflarea sentintei, Madoff, acum Detinutul Nr. 1727-054, s-a intalnit cu Herb Hoelter, de la Centrul National pentru Institutii si Alternative, care i-a avut clienti pe presedintele casei de licitatii Sotheby Alfred Taubman si finantistii Michael Milken si Ivan Boesky.

Sentinta pe care a primit-o inseamna ca Madoff, in varsta de 71 de ani, va fi trimis sa-si ispaseasca pedeapsa intr-o inchisoare mai dura decat cele unde sunt inchisi infractorii de talia sa. El ar putea fi nevoit sa-si petreaca timpul alaturi de criminali, violatori, traficanti de droguri si bande rasiste antisemite. Madoff este evreu.

Bernard Madoff a fost condamnat la 150 de ani de inchisoare pentru o escrocherie de proportii care a provocat investitorilor pagube de peste 46 de miliarde de euro. El a fost arestat de FBI in luna decembrie si a pledat vinovat in luna martie.