CRONICA DE TEATRU / Romania, te pup! - Teatru pe DVD (II)

Am vazut pe DVD tot felul de spectacole, iar de unele incerc – fara mari succese – sa uit. Ma bantuie, de exemplu, o montare cu „Baltagul" dupa Mihail Sadoveanu pe care am vazut-o de la cap la coada, fascinata de senzatia de intoarcere in timp pe care ti-o crea. Desi ratiunea imi spunea "inchide, scoate dvd-ul, treci mai departe", pur si simplu nu-mi puteam lua ochii de la decorul coborat parca din Muzeul Satului – cu sobita de lut si lemnele aferente, cu masutele si scaunelele de lemn, cu portul popular al interpretei principale (o actrita foarte frumoasa care tot incerca sa/si ascunda pletele vopsite roscat sub o broboada neagra, de femeie suparata fiindca nu-i mai vine barbatul acasa cu oile! ). Sa nu ma intrebati de ce ar vrea un regizor tanar – cum am inteles ca este autorul spectacolului, Bogdan Tudor – sa insceneze Baltagul, fiindca n-o sa stiu sa va raspund. Poate ca a fost montat pentru elevii din Rm. Valcea (de acolo e spectacolul) care altfel n-ar fi pus mana pe roman (poti sa-i condamni, la urma urmei?) sau poate pentru ca vreun edil are nostalgii mioritice (la cum merg lucrurile cu politizarea culturii, nu m-ar mira ca in curand sa se trimita din nou la teatrele subventionate de stat vreo lista "de la judet" cu piesele care trebuie montate). Oricum ar fi, vazand spectacolul am incercat o senzatie extrem de puternica de reintoarcere a unei lumi disparute, ale carei coduri nu le mai pricepe niciun locuitor de azi.

 

***

 

Cu totul altfel au stat lucrurile cu „Romania, te pup!" de Bogdan Georgescu in regia lui David Schwartz la Teatrul National din Iasi. Stiam piesa mai de mult, am vazut premiera la New York in toamna lui 2006 (iata un caz special: o piesa a unui dramaturg roman care s-a jucat mai intai la New York si abia apoi in Romania), ba mai mult abia asteptam sa o vad. De ce? Pentru ca scriitura lui Bogdan Georgescu (absolvent de regie si membru fondator al tangaProject, un program deja cunoscut atat lumii teatrului, cat si celor preocupati de implicarea teatrului/artelor in aria sociala) este foarte proaspata si curajoasa, ambitionand sa creeze forma spectacolului inca de la nivelul textului. Ar putea fi voci care sa spuna ca asta seamana a dictatura a dramaturgului, dar decat o piesa buna cu structura clasica incaputa pe mana unui regizor fara imaginatie, care nu gaseste solutii sa o puna in valoare, mai bine un text cu personalitate care sa furnizeze puncte stabile de plecare pentru constructia viitorului spectacol. Sa ma explic si mai bine: Georgescu a scris piesa avand cateva nuclee realiste – trei momente tip monodrama cu trei personaje si o scena mai complexa in care cei trei se intalnesc intr-un compartiment de tren - si a legat aceste nuclee pe o platforma comuna creata de o mica "orchestra de actori". E vorba despre cativa actori care, dupa ce se prezinta publicului, cu nume, prenume, locul nasterii si o confesiune legata de prima tigara fumata (suntem in Romania, nu va imaginati ca indrazneste cineva sa nu fumeze!) creeaza legaturile dintre scene prin elaborarea unei coloane sonore pentru spectacol cu sunete provocate prin lovirea unor obiecte casnice. Tot membrii acestui "cor civil" pun umarul la schimbarea decorului constand in cateva platforme mobile care trebuie deplasate la fiecare scena. Prezenta acestei mici orchestre da o benefica senzatie de detasare de povestea care ni se spune, o distanta critica de care spectatorul modern are atata nevoie, incapabil sa mai creada pana la capat vreo istorisire.

Asa ca intelegem ca avem de-a face cu trei romani, de varste si ocupatii diferite – o pustoaica in cautarea unei burse, o pensionara cae isi cauta un loc pe lume si un somer ce spera sa "dea lovitura" – toti trei avand in comun dorinta de a parasi tara. Si mai inselegem ca se discuta probleme de mare actualitate, cum ar fi degradarea continua a calitatii vietii in Romania, dorinta majoritatii romanilor de a-si gasi un rost in afara granitelor, relatiile tensionate dintre oameni, dintre cetateni si functionarii statului, atmosfera de teama si neliniste, nesiguranta zilei de maine (ca sa folosim si un cliseu tot mai des auzit) sunt toate atinse de acest text scris din revolta. Revenind la spectacol, desi sonorul inregistrarii era destul de prost, cat sa te intrebi mai tot timpul "ce-a zis?" (intrebare pe care, din pacate, ti-o pui adesea si in sala de spectacol), dinamica lui buna (meritul regizorului), contrapunctul ironic permanent si forta replicilor au facut sa-mi doresc sa-l vad pe viu cat mai curand.