Librariile Diverta, afaceri in scadere cu 30%

Autor: Mirabela Tiron 21.07.2009

Lantul de librarii Diverta, parte a grupului RTC, controlat de omul de afaceri Octavian Radu, a inregistrat in primele cinci luni din acest an vanzari in scadere cu 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

"Cea mai mare scadere se inregistreaza, ca pe toata piata de retail, pe segmentul de IT, cu un minus de 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Celelalte raioane, de carte, media si papetarie, au fost afectate, insa declinul a fost de 20-25%", a declarat Amalia Buliga, director financiar al Diverta. Reprezentantii companiei nu au precizat care este valoarea absoluta a vanzarilor la cinci luni si nici care a fost cifra de afaceri anul trecut. Lantul Diverta a finalizat anul 2007 cu o cifra de afaceri de 46,5 mil. euro. Aproximativ 35% din rulajul total il reprezinta vanzarea de carte la nivelul intregii retele Diverta, potrivit companiei.

Reteaua Diverta a inchis de la inceputul anului trei dintre cele 69 de magazine de carte, potrivit reprezentantilor companiei. In luna aprilie anul acesta, Diverta a cumparat una din cele mai mari librarii din Cluj-Napoca - libraria Libri, pe o suprafata de 650 de metri patrati.

Reteaua Diverta este unul dintre cei mai importanti distribuitori de carte pe piata romaneasca, alaturi de Carturesti sau librariile Humanitas.