Islanda si-a depus candidatura pentru aderarea la UE

Autor: Mediafax 23.07.2009

Islanda si-a depus ieri oficial candidatura pentru aderarea la Uniunea Europeana, la o saptamana dupa un vot favorabil in Parlamentul islandez. Ministrul islandez al afacerilor externe, Ossur Skarphedinsson, a inmanat cererea islandeza omologului sau suedez Carl Bildt, a carui tara detine de la 1 iulie presedintia Uniunii. In cazul aprobarii candidaturii, aderarea va trebui sa fie supusa prin referendum cetatenilor islandezi.