Flutur: Pogea a informat coalitia ca luni au intrat primii bani de la CE, 1,5 miliarde euro

Ziarul Financiar 27.07.2009

Ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a informat coalitia PSD-PDL ca luni "au intrat primii bani de la Comisia Europeana, aproape 1,5 miliarde de euro", a declarat, la finalul sedintei reprezentantilor celor doua partide aflate la guvernare, vicepresedintele PDL Gheorghe Flutur, citat de Mediafax.

"Legat de intrebarile care s-au pus, banii care au venit pana acum, ministrul Gheorghe Pogea ne-a informat ca astazi au intrat primii bani de la Comisia Europeana, aproape 1,5 miliarde de euro si sigur ca raspunsul la intrebarea «cei cinci miliarde de euro care au venit de la Fondul Monetar International», aici este vorba de bani care au mers la Banca Nationala a Romaniei, asa cum stiau si colegii nostri, parteneri din coalitie", a spus Flutur.