Bernard Madoff, autorul fraudei de 65 mld. $: Ma asteptam sa ma prinda mai repede

Autor: Andreea Neferu 29.07.2009

Bernard Madoff, finantistul condamnat pentru cea mai mare frauda din istorie, a declarat in primul interviu de cand a fost incarcerat ca l-a surprins faptul ca schema sa Ponzi in valoare de 65 mld. dolari (45,5 mld. euro) nu a fost descoperita mai devreme, scrie agentia de presa Thomson Reuters. Madoff, 71 de ani, a spus ca are remuscari si a vorbit calm in fata avocatilor care aparau interesele investitorilor care l-au dat in judecata. "Au fost momente in care ma intalneam cu reprezentantii SEC (organismul de reglementare a pietei de capital din SUA, n.red.) si ma gandeam ca m-au prins", a recunoscut Madoff.