Renault inregistreaza pierderi de 2,7 mld. euro in prima jumatate a anului; vanzarile Dacia au atenuat declinul grupului

Autor: Bogdan Alecu 30.07.2009

Intr-un context de scadere brutala a majoritatii pietelor, inclusiv in tarile emergente, Renault a inregistratin primul semestru din 2009 o cifra de afaceri de 15,9 mld. euro, in scadere cu 23,7 % (21,5 % fara efectele cursului de schimb) fata de nivelul inregistrat in primul semestru din 2008, potrivit datelor grupului Renault.In acelasi timp, grupul francez a inregistrat o pierdere de 2,7 miliarde de euro, in semestrul intai al acestui an.

Jumatate din scaderea cifrei de afaceri (-11,6 puncte) este consecinta diminuarii activitatii din Europa si aceasta in pofida programelor de stimulare a pietelor auto puse in aplicare de diferitele guverne. Mix-ul produs este in scadere, in ciuda demarajului reusit al Noului Mégane si al Noului Scénic. Contributia Regiunii Europa a fost deasemenea afectata de efectele cursului de schimb in raport cu Euro ale anumitor valute, cum ar fi lira sterlina sau zlotul polonez. Marja operationala a Grupului este negativa si se ridica la minus 620 milioane de euro, adica -3,98 % din cifra de afaceri, fata de 865 milioane de euro si 4,1 % din cifra de afaceri in primul semestru din 2008. Inmatricularile grupului Renault au inregistrat in prima jumatate a anului o scadere de 13%, la 644.171 de autoturisme. Marca Renault a scazut cu aproape 19% la 527.040 de unitati, dar Dacia a crescut cu aproape 30% la 117.131 de unitati.