IASII LUI PATRAS / Marfa pe gustul tuturor

Autor: Patras Antonio 04.08.2009

Dintre prozatorii afirmati in ultimul deceniu, ieseanul Dan Lungu pare sa aiba succesul cel mai mare la publicul larg, beneficiind si de un foarte bun tratament din partea criticii.

Dupa un debut ratat in poezie, care l-a vindecat definitiv de ispita confesiunii si a literaturizarii facile, in cheie sentimental-autobiografica, scriitorul de sorginte botosaneana pare sa fi izbutit a-si reprima complet inclinatiile temperamentale, adica acele predispozitii innascute, inscrise ca o fatalitate, dupa cum spunea Lovinescu, in psihologia rasei. E vorba despre mult-hulitul „moldovenism", taxat deseori pe nedrept ca marca indeniabila a psihologiei inadaptatului, adevarat factor frenator in cristalizarea personalitatii, inclinand balanta inspre pasivitate, duiosie, reverii paseiste – de unde si atitudinea inertial-contemplativa, respectul pentru traditie, criticismul cu nuante reactionare, avand ca efect literar poetizarea ireversibilului si a inutilitatii tuturor lucrurilor.
Publicat la OuTopos, o editura obscura (pe atunci) din Iasi, adica tocmai acolo unde cultul pentru trecut si pentru valorile clasice a devenit, cu timpul, o forma goala, din cauze asupra carora nu e locul sa ma pronunt aici, volumul de proza scurta al tanarului universitar, cunoscut in urbe si ca membru activ al gruparii de la Club 8, era menit sa socheze opinia publica, mai ales intelectualitatea sclerozata de pe malul Bahluiului, prin titlul voit scabros („Cheta la flegma"), cu atat mai surprinzator cu cat autorul lasase multa vreme impresia unui baiat bun, lesne de integrat in sistem, ca orice moldovean cuminte, sfios fata de o autoritate dispusa, la o adica, sa-i recunoasca meritele si sa-i ofere chiar recompense, evident, marunte, dar numai in masura in care talentul promitea sa nu scandalizeze si sa nu depaseasca niste limite rezonabile.
Or, inconcesiv fata de sentimentalitatea si duiosia proverbiala a semenilor din partea locului, Dan Lungu n-a vrut cu nici un chip sa fie inghitit de mediul acesta caldut, cu betivani simpatici si lichele de treaba, altfel oameni si ei, prevenitori pana la onctuozitate cu cei puternici si de o lasitate pe care o scuza numai slabiciunea lor nevinovata de a vana francul si de a umbla mereu dupa capatuiala. Ca atare, dincolo de titlul cu tenta iconoclasta, ceea ce marcheaza iesirea din provincie, divortul irevocabil fata de „moldovenism" si de toate ingredientele subiacente, este optiunea raspicat afirmata a prozatorului pentru formula unui realism cu accente grotesti si pentru o literatura aparent arida, scrisa intr-un stil greoi, necizelat, altfel destul de „natural", ba chiar intr-o mai mare masura decat era necesar pentru a nu lasa impresia contrafacerii, o literatura obiectiva, asadar, si de o mare diversitate tematica, osciland intre radiografia mizerabilismului contemporan si recuperarea memoriei comunismului (mai mult sau mai putin „roz"), pe fondul unei viziuni artistice dinamice, deliberat impersonale, relevabile in preponderenta dialogului si a unor procedee tehnice de tip cinematografic.
Rasfatul narcisist fiind reprimat terapeutic pana la completa ignorare de sine, dupa epuizarea iluziilor nombrilist-egocentrice, specifice varstei, in proza lui Dan Lungu se face auzit in cele din urma glasul scriitorului matur, interesat aproape exclusiv de problemele omului obisnuit, generic, de azi si dintotdeauna, interes generat probabil de convingerea ca adevarul e de gasit numai in lucrurile mici, in amanuntele derizorii dar revelatoare ale vietii. De aici si poetica faptului divers, dezideratul acelei „proze cu amanuntul" (sintagma a dat titlul unui volum) cu vadita tenta sociala, chiar sociologica, mizand pe inventarierea de tipuri si pe investigarea riguroasa, aproape stiintifica, a unor medii si categorii umane specifice spatiului nostru, cu naravurile, comportamentul ori stereotipurile mentalitare bine cunoscute. Optiunea autorului pentru o asemenea proza, care pariaza pe capacitatea expresiva a locului comun, ingenios evidentiata de exploatarea copioasa a elementelor de pitoresc lingvistic sau comportamental si a detaliilor de intensa culoare locala, isi gaseste justificarea nu doar in orizontul deliberarilor estetice, ci si in acela, pragmatic, al unei strategii de marketing foarte bine gandite.
De altfel, Dan Lungu stie de minune sa-si promoveze imaginea si nu face un secret din faptul ca-l intereseaza in mod deosebit reactia publicului pentru care s-a hotarat, la un moment dat, sa scrie. Elitistii n-au decat sa se retraga in turnul de fildes si sa dezlege hieroglifele unei arte sublime, straine de contactul cu vulgul. Treaba lor. Autorul „Chetei" nu are asemenea, exorbitante, pretentii. El vrea sa fie un scriitor popular, indragit de cei multi si, daca se poate, sa castige si ceva bani de pe urma mestesugului sau. Oare Balzac nu trudea si el „pour l’argent"? Asa se face ca, gestionand-si inteligent succesul obtinut cu „Raiul gainilor", moldoveanul nostru si-a conceput urmatorul „produs" („Sint o baba comunista!") dupa o reteta verificata, taman pe gustul consumatorului vest-european de exotism balcanic si kitsch condimentat din belsug cu aroma de mititei si de folclor proletar. Nu intamplator, deci, cartile lui Dan Lungu au ajuns sa se vanda acum in lumea larga, prozatorul iesean fiind plasat undeva, in coasta lui Cartarescu, in topul celor mai tradusi scriitori romani.
Ei bine, chiar daca ar ramane doar la acest nivel onorabil al unei marfi de export, cu suficient de mare cautare si pe piata interna, romanele universitarului iesean bifeaza un moment semnificativ in proza noastra contemporana, din pacate destul de anemica si inca deficitara la multe capitole, dintre care creatia obiectiva, pe calapod realist, sta poate cel mai rau. Dar noul volum de la Polirom, cu un titlu facut parca sa devina bestseller („Cum sa uiti o femeie"), iese in mod spectaculos din linia cartilor de pana acum, cu marca inregistrata, anuntand o schimbare de registru si o mutatie evidenta in plan tematic, de nu si valoric, semn ca prozatorul e departe de a se multumi cu postura inconfortabila de autor clasat, prizonier al propriei formule. Aici, ambitiile lui Dan Lungu sunt mult mai mari decat ale unui condeier oarecare (fie si de succes), cu gandul doar la cifra vanzarilor. Prozatorul iesean tinteste, am senzatia, la performanta de a produce o opera cu oferta multipla, care sa satisfaca deopotriva si gustul plebeu al norodului deprins sa puna macar din cand in cand mana pe carte, si pretentiile cele mai exigente ale intelectualilor dedulciti la lecturi grele. Iar efortul cheltuit in atare ambitioasa lucrare e departe de a se fi dovedit inutil. Cititi si va veti convinge!
 
 

ANTONIO PATRAS (n. 1973). Critic literar, conferentiar la Facultatea de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza", Iasi. Debut publicistic: 1998, in revista „Convorbiri literare"; doctorat in filologie (2002); membru al Uniunii Scriitorilor Romani; redactor la revista „Convorbiri literare", unde semneaza rubrica „Cernela simpatica"; coordonator al colectiei de istorie literara la Editura Universitatii „Al. I. Cuza", Iasi. Volume publicate: Ion D. Sirbu – de veghe in noaptea totalitara, 2003; Fragmentarium – impresii despre oameni si carti, 2006; Ibraileanu. Catre o teorie a personalitatii, 2007.