Basescu - atac surprinzator si dur la Guvern si coalitia PSD-PD-L

Autor: Iulian Anghel 07.08.2009

Presedintele Traian Basescu a luat o distanta neintalnita pana acum fata de coalitia PD-L-PSD, acuzand deopotriva cele doua partide ca se comporta ridicol ignorand criza si concentrandu-se pe campania electorala pentru prezidentiale.



Critica presedintelui este surprinzatoare intrucat este de asteptat ca el sa candideze din partea PD-L, lucru confirmat ieri pe jumatate de premierul Emil Boc care a sustinut, la Radio Romania Actualitati, ca nu are de gand sa candideze (cum a sugerat Vasile Blaga) si ca, deocamdata, candidatul democrat-liberalilor este Traian Basescu.

Intr-un interviu, miercuri seara, pentru TVR 1, Basescu a declansat o critica-surpriza la adresa coalitiei - cea mai dura de la alcatuirea acesteia - afirmand ca, in loc sa discute problemele de fond intr-o situatie de criza, aceasta se ocupa de comisia Elena Udrea. "Ridicol", a fost verdictul presedintelui.

Basescu a sustinut ca obiective precum adoptarea legii salarizarii, a pensiilor, a legilor educatiei, comasarea si desfiintarea de agentii au fost trecute in programul de guvernare, insa, "dupa ce s-au vazut in scaune, au uitat ca s-au angajat in fata natiunii si principalul obiectiv a fost cum facem sa-i pacalim pe electori pana la alegerile prezidentiale". Intrebat la cine se refera, el i-a indicat pe cei care negociaza la coalitie, precizand ca vizeaza ambele partide aflate la guvernare.

In opinia sa, "totul se priveste prin prisma bataliei politice chiar la nivelul coalitiei si prin prisma alegerilor prezidentiale".

 

Basescu "copiaza" independenta lui Geoana

Or, trebuie spus ca, deocamdata, in alegerile prezidentiale din toamna sunt angrenate pe viata si pe moarte chiar PD-L si PSD. Liderul PSD, Mircea Geoana, critica de mai multa vreme guvernul, ca si cum nu ar conduce politic jumatate din aceasta. Basescu, care nu si-a anuntat inca candidatura, a facut acelasi lucru miercuri seara. Ce este de remarcat insa aici este ca, practic, presedintele este cel care, de-a lungul vremii, a prezentat in premiera actiuni pe care Guvernul ar urma sa le ia - fie ca a fost vorba despre acordul cu FMI, despre restructurari sau situatia din invatamant.

Or, premierul a urmat intotdeauna indicatiile presedintelui - se observa din iesirile sale publice -, chiar daca au urmat apoi blocaje.

Ce sustine acum Traian Basescu? Ca nu se amesteca in activitatea Guvernului. Mai mult, el a facut miercuri seara ceea ce s-ar putea numi o analiza a cuiva care priveste de departe actiunile politice.

"Pe ce vor sa aleaga un presedinte? Pe o tara pe care au ingropat-o? Platim nechibzuinta pentru alegerile legislative din toamna lui 2008. Eu cred ca nu avem nevoie sa alegem un presedinte pe o tara muribunda, noul presedinte trebuie sa fie ales pe o tara cu perspectiva si trebuie sa avem curaj sa spunem realitatile", s-a intrebat Basescu.

PD-L a sustinut ca presedintele are dreptate, iar critica sa se refera la PSD. Social-democratii au sustinut ca, dimpotriva, presedintele a vizat PD-L.

 

 

Critica presedintelui