REPORTAJ / Un erou al timpurilor noastre

Autor: Stan Constantin 12.08.2009

Dupa ce-a impus inadaptatul ca personaj-cheie al unei lungi perioade a societatii romanesti, literatura a ramas fara un tip exponential pentru zilele noastre. A ramas fara el pentru ca nu-l recunoaste sau nu vrea sa stie de existenta sa. Acesta mi se pare a fi nemultumitul, vesnicul nemultumit.



 
Tulburand apele, si uitand sa le reaseze in matca lor, vremurile de dupa 1989 au creat o stare de nemultumire pentru fiecare individ in parte, dar si o vesnica stare de frustrare la nivelul natiunii. Nimeni nu-i multumit de ce are sau de ce este. Boala a cuprins pe toata lumea, de la Cartarescu, un vesnic nemultumit pentru felul in care este recunoscut si adulat in propria tara, la Oana Zavoranu, care nu se bucura de fericirea de a fi jumatatea lui Pepe, ci vrea sa fie actrita, moderatoare, orice, numai ce este – nu, ori la jurnalistii care vor nu numai sa scrie, ci si sa judece procese la Romania. De cate ori il vad la televizor pe Emil Constantinescu (discurs imbratisat tot mai des si de actualul sef al statului) vaicarindu-se cum a fost el infrant ba de securitate, ba de presa aservita securitatii, mi-a aduc aminte cum se visa el lider regional, in loc sa fie doar presedinte al Romaniei. Cred ca suntem singurul loc din lume in care curvele se viseaza neveste, iar nevestele curve. Daca pe neveste le mai inteleg, nu le pot pricepe pe printesele amorului liber care ar vrea sa plateasca in loc sa fie platite pentru serviciile prestate!
In primele luni ale anului 1990, pe cand organizam un ziar, am crezut ca tot ce se intampla acolo este rezultatul unei stari pasagere: soferul voia sa fie secretar de redactie, dactilografa – redactor, iar corectorita – redactor-sef. M-am inselat: ce se petrecea acolo prefigura ce urma sa se intample la nivel national pe timp indelungat.
Aspiratia depasirii conditiei tale este un fapt nobil, as zice chiar ca e motorul progresului individual, dar si al propasirii nationale. Pana cand vei progresa insa, ar cam trebui sa iti faci treaba – bine, cu temeinicie – acolo unde deocamdata te afli. Marea problema in Romania, in acest moment, este ca, ravnind la gaina vecinului si in asteptarea craparii caprei acestuia, putini isi mai fac treaba. Preocuparea de baza este a golden-spritului, ceea ce ne face niste oameni veseli repede cazand in depresii. Pentru ca daca vinul inveseleste o vreme, el ne duce, mai apoi, pe culmile disperarii. Carciumile sunt pline de oameni nemultumiti, frustrati, depresivi. Care merg la acolo pentru ca nimeni nu-i merita, pentru ca nu au ce merita, pentru ca altii au ceea ce li se cuvine de fapt lor. Nici locurile de munca nu se arata altfel. Priviti Parlamentul si veti intelege starea natiunii. Stati de vorba cu putinii oameni care vor sa puna ceva pe picioare si veti pricepe ca suntem niste oameni nervosi, vesnic stresati, mohorati. Hohotele de râs ale lui Basescu sunt iesiri nervoase, rictusuri, orice altceva decat ceea ce trebuie sa exprime rasul – bonomia, intelegerea, seninatatea, pofta de viata.
Brambureala asta din societatea romaneasca are cauze mai adanci decat se vad cu ochiul liber. In Romania se poate orice si, daca se poate, de ce sa se multumeasca omul cu ce are? Absenta criteriilor clare, confuzia valorilor, bunul-plac, abuzul de functie, nepotismul, sistemul de pile si relatii, clientelismul politic pot face miliardari, academicieni, doctori (d-aia in drept, economie etc., nu dintr-aia care scot masele sau opereaza), senatori, deputati, prosperi oameni de afaceri, curve onorabile sau vedete TV, avocati, jurnalisti si chiar scriitori. Nu-i pacat sa te multumesti cu putin, nu-i nedrept sa accepti ce ai, ca esti cine esti, cand ai putea fi tu la fel de bine in locul, in postura si in sacul de malai al celuilalt?
Culmea stupizeniei am vazut-o pe un post de televiziune care voia, nici mai mult, dar nici o iota mai putin, sa afle cum ar arata lumea fara Romania. Jale mare, fratilor, nu mai suntem multumiti ca suntem, vrem sa stim ce s-ar face lumea fara noi. Vrem sa fim buricul ei, nemultumitI ca nu ne respecta omenirea la standardele de cultura si civilizatie pe care i le-am asezat in fata. Evident ca mai toti cei ce-au raspuns au pus punctul pe i: "Fara Romania, omenirea ar cam beli-o" (iertati, boieri dumneavoastra, de vorba proasta!).
 
 
 
 
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.
Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul de Duminica".

Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.